O INIMĂ ASEMENEA LUI HRISTOS
Te-ai intrebat vreodata care este scopul tau in viata? Te-ai descurajat vreodată pentru că nu îți poți da seama de adevărata ta chemare?
Isus ne însumează scopul nostru principal în Ioan 15:16: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Scopul nostru este pur și simplu să avem roade. Mulți creștini sinceri cred că a fi roditor înseamnă pur și simplu să aduci suflete la Hristos, dar roada presupune ceva mult mai mult decât câștigarea de suflete. Roadele despre care vorbeste Isus reflecta asemanarea noastră cu Hristos.
Creșterea din ce în ce mai mult în asemănarea cu Isus trebuie să fie scopul nostru în viață. Trebuie să fie centrul activităților noastre, stilul nostru de viață, relațiile noastre. Într-adevăr, toate darurile și chemările noastre - munca, slujirea și mărturia - trebuie să aibă la bază acest scop fundamental.
Dacă nu sunteți asemănători cu Hristos în ceea ce priveşte inima – să deveniți tot mai asemănători cu El - ați ratat scopul lui Dumnezeu. Vedeți, scopul lui Dumnezeu pentru voi nu poate fi împlinit prin ceea ce faceți sau măsurat prin scopurile atinse de voi. Scopul Lui este împlinit în voi numai prin ceea ce deveniți în El, pe măsură ce vă transformați în asemănarea Lui.
Ucenicii L-au dus pe Isus să-I arate Templul din Ierusalim pentru a vedea măreția și grandoarea structurii, pentru că ei credeau că va fi impresionat de ea așa cum erau şi ei. În schimb, Isus le-a spus în esență: „Nu va rămâne din acest Templu piatră pe piatră. Totul arată foarte impresionant, dar este centrat pe om.” Pe scurt, Isus a reorientat atenția ucenicilor asupra templului spiritual și Pavel a scris ulterior bisericii: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi?” (1 Corinteni 6:19)
Mulți credincioși sunt astăzi ca şi ucenicii, impresionați de lucrurile greșite, dar mesajul lui Isus este clar: accentul trebuie să fie pus pe templul nostru spiritual. Adevărul este că Duhul Sfânt rămâne în trupurile noastre și când ne petrecem timpul cu El, El este pregătit în orice moment să ne călăuzească în scopurile Sale.