O MĂRTURIE PE CARE LUMEA TÂNJEȘTE SĂ O VADĂ

David Wilkerson (1931-2011)

Dacă spui lumii că Isus este Domnul și Mântuitorul tău, un Dumnezeu care poate face imposibilul, ei vor fi atenți să vadă cum reacționezi în situații imposibile. Și diavolul privește și el, sperând că credința ta va eșua.

Psalmistul scrie: ”O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19)  Care este această mare bunătate pe care Dumnezeu o păstrează pentru cei care au încredere în El în încercări? Este o mărturie impenetrabilă și glorioasă a lumii că credința voastră poate supraviețui oricărei situații.

Vedem o astfel de mărturie în Daniel. Ceilalți conducători geloși au creat un complot împotriva lui, convingându-l pe regele Darius să interzică rugăciunea lui pentru treizeci de zile. Daniel era pe deplin conștient de pedeapsa pentru continuarea rugăciunii, însă știa că Domnul îl va vedea. Așa cum au prezis colegii săi, Daniel nu a respectat interdicția și s-a rugat de trei ori pe zi, după cum obișnuia.

Deși regele Darius îl respecta pe Daniel, el a fost forțat prin propriul decret să-l arunce pe acest om devotat în groapa leilor. Împăratul l-a asigurat pe Daniel: ”Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!” (Daniel 6:16) Totuși, în acea noapte, regele nu putea să doarmă (6:18).

Știm cum a răspuns Dumnezeu credinței lui Daniel - El a închis gurile leilor înfometați!

Dimineața, regele Darius se trezise devreme, nerăbdător să vadă dacă Dumnezeu îi răspunse rugăciunilor lui Daniel. Vă puteți imagina bucuria împăratului când a auzit vocea lui Daniel care Îl lăuda pe Dumnezeu (6: 21-22).

Din cauza acestei mari demonstrații a puterii lui Dumnezeu, regele Darius a scris un decret care a afectat o întreagă împărăție: ”Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!” (6:26-27)

Lumea încă mai dorește să vadă o mărturie despre marea putere a lui Dumnezeu în viețile celor care-i proclamă Numele - aceia care cred în ceea ce propovăduiesc și nu se îndoiesc niciodată de Cuvântul Lui.