O MAI MARE MISIUNE ÎN VIAȚĂ

Nicky Cruz

Familiile de astăzi - atât creștine, cât și necreștine - sunt supuse unei presiuni enorme pentru a se conforma opiniilor societății. Atât părinții, cât și copiii, se luptă sub tensiunea unei lumi înclinate spre păcat și ispită. Uneori se pare că ne aflăm într-un război al unui singur front, în care trebuie să ne rezistăm, să rămânem în bătălie, să luptăm pentru integritatea familiei și pentru sufletele copiilor noștri.

Cel mai mare lucru pe care orice părinte îl poate face pentru copiii lui este să-i conducă într-o relație cu Isus, iar apoi să-i îndrume în credința lor. Fără Isus, copiii noștri nu au nicio temelie pe care să poată construi, nicio măsură a binelui și a răului, niciun scop real pentru viața lor. Ei sunt forțați să privească lumea prin sistemul ei de valori, iar aceasta va trece repede.

Există un răspuns pentru bolile culturii noastre. Există o modalitate de a pune capăt violenței și deznădejdii în fiecare casă, școală și vecinătate. Putem face acest lucru prin aducerea familiilor înapoi și prin conducerea lor către puterea și persoana lui Isus - chemând puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să răscumpere trecutul și să redefinească viitorul.

Părinți, vă puteți crește copiii voștri pentru slujire în Împărăție, ca soldați în războiul împotriva sărăciei spirituale! Bazându-ne pe temelia lui Isus, El ne inspiră un sentiment de speranță și un scop în cadrul unei familii. Când copiii se îndrăgostesc de Isus și-L lasă să insufle în ei un sentiment de pasiune și o hotărâre de a trăi pentru El, ei nu mai au timp pentru rebeliunea adolescentină. Aceștia au o misiune mai mare în viață.

"Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor." (Ezechiel 11:19-20).

Nicky Cruz, cunoscut evanghelist internațional și autor prolific, s-a întors la Domnul Isus Hristos dintr-o viață de violență și crimă, în urma întâlnirii cu David Wilkerson în New York în 1958. Povestea convertirii sale dramatice a fost redată mai întâi în cartea ”Crucea și pumnalul” de David Wilkerson, iar mai târziu, în propria sa carte best‑seller: ”Fugi, băiete, fugi!”.