PACE ADEVĂRATĂ, PACE FALSĂ
„Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători” (Coloseni 3:15).
Acest verset conține o poruncă uimitoare; întreg trupul lui Hristos Isus a fost chemat de Dumnezeu să permită păcii Lui să conducă și să guverneze inimile noastre, mințile noastre și trupurile! Pacea lui Dumnezeu trebuie să șadă ca guvernator peste toate lucrurile. Iar dacă a fost vreodată un moment când era necesar ca această chemare să fie strigată, acel moment este astăzi, în acest ceas de confuzie și agitație!
Domnul a poruncit Bisericii primare să permită păcii Sale să conducă viețile lor, deoarece El știa ce urma să vină și El voia să îi pregătească. În doar câțiva ani, ei urmau să fie persecutați, chiar torturați. Se vor confrunta cu pierderea caselor, confiscarea tuturor bunurilor pământești, și atacuri din partea oamenilor răufăcători care credeau că, omorând-i, fac lui Dumnezeu o favoare. Dumnezeu a prevăzut toate acestea și îi pregătea. „Trebuie să fiți așezați pe temelia păcii Mele pentru a putea trece prin toate schimbările incredibile ce vor veni.”
O pace falsă mătură multe biserici din ziua de azi, o pace care va da greș în zilele tulburi ce vor urma. Moise a numit Israelul cel încăpățânat „binecuvântat de sine însuși”, însemnând auto-înșelat. El avertizat Israelul că blestemul va veni peste toți acei copii ai lui Dumnezeu neascultători și răi care au umblat în idolatrie. Ei vor pune o spoială de pace falsă peste căile lor păcătoase: „Dacă cineva care aude cuvintele acestui jurământ, invocă o binecuvântare asupra lui însuși, zicând în inima lui: «Voi avea pace, chiar dacă mi-aş urma pornirile minţii mele” ( Deuteronom 29:19).
Moise descrie pe acel copil al lui Dumnezeu care decide să își satisfacă setea lui pentru rău prin găsirea unei teologii confortabile care îi spune că el este încă salvat, destinat către cer — în timp ce el continuă în păcat. El își spune în mintea lui: „Voi face după plăcerea mea și totuși nu îmi voi pierde pacea.” Pace falsă!
Nu contează ce se va întâmpla cu America sau cu națiunile lumii, nici o putere din iad nu poate să îți fure pacea lui Dumnezeu prin Isus Hristos, pe care El ți-o implantează în sufletul tău. Dumnezeu va face ca poporul Său să fie stăpânit de pace. Pace adevărată!
Permiteți ca pacea adevărată a lui Dumnezeu să stăpânească în inimile voastre!