PACE PRIN POCĂINȚĂ

„Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5).

David era un om care știa să se pocăiască. El și-a cercetat inima constant în fața lui Dumnezeu și a fost rapid în a recunoaște: „Am păcătuit, Doamne! Am nevoie de rugăciune!”

A te pocăi nu înseamnă că pur și simplu încerci să faci lucrurile corect față de persoana căreia i-ai greșit. Nu, ci este vorba de a face lucrurile bine cu Dumnezeu! El este Cel față de care a fost comis păcatul. Da, trebuie să ne cerem scuze fraților și surorilor noastre ori de câte ori le‑am greșit, dar, mai important: trebuie să ne pocăim de păcatul nostru în fața lui Dumnezeu. David a spus: „Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.” (Psalmul 51:3-4).

David credea puternic în a-ți cerceta inima periodic – în disciplina grea a căutării păcatului în inima lui: „Cercetează-mă, Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23-24). El L-a invitat continuu pe Domnul să-i examineze fiecare latură a vieții sale.

Poate că îți cercetezi inima în mod regulat, totuși te îndepărtezi de ceea ce Duhul vrea să-ți arate, spunând: „Mulțumesc Domnului, sunt curat. Nu mai am păcat în mine.” Dacă acesta este și cazul tău, preaiubitule, ești înșelat. Isaia a mărturisit: „Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.” (Isaia 59:12). Profetul spunea: „Știm totul despre propriile noastre păcate.” Desigur, Dumnezeu știe când spunem sau facem lucruri greșite, dar știm și noi.

Un mare beneficiu al pocăinței este primirea păcii și a puterii. După ce Daniel s-a rugat și a postit într-o mare agonie, Isus a venit la el, l-a atins și i-a spus: „Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” (Daniel 10:19).

O inimă care are cu adevărat pocăința nu trebuie să se ascundă niciodată de Domnul, deoarece nu mai există frică de judecată. Când vă recunoașteți păcatele, când dați dovadă de întristare evlavioasă și faceți restaurarea, Isus vă va privi, așa cum a făcut-o cu Daniel și vă va spune: „Te iubesc și vreau să-ți dau pacea Mea. Acum, ridică-te și fii puternic!”