PE CE ANUME NE CONSTRUIM VIEŢILE?

David Wilkerson (1931-2011)

„Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” (1 Petru 2:1-6)

Prin inspirația Duhului Sfânt, Petru îl numește pe Isus piatra vie, o imagine a unui cuvânt care poate fi o revelație valoroasă în inima noastră dacă o înțelegem cu adevărat. Hristos este o piatră - fermă și imobilă - neschimbată în toate căile Sale! Iar Petru subliniază că este o piatră vie, un Duh dătător de viață, care ne iubeşte în mod absolut, cu pasiune pe fiecare dintre noi.

În cultura de astăzi, oamenii resping această piatră și nici măcar nu o sesizează. Temelia pe care își construiesc viața constă în propriile lor dorințe, propriile vise și aspirații. Ei aleg unde pun această temelie, dar Isus ne cere să-L urmăm, şi să-I supunem Lui toate planurile noastre. El te-a ales, te-a săpat în stânca Sa și te-a chemat în această casă spirituală pe care Dumnezeu o zidește.

Ești chemat să faci parte dintr-un singur trup, să ne iubim unul pe celălalt în profunzime și de aceea Petru începe acest capitol spunând: „Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire.”

Când îți predai viața în mâinile lui Isus și construiești pe temelia Lui, vei deveni parte a unei case spirituale, sfântă, curată și în clocot pentru Dumnezeu.