Pierzând zilele de mâine

În timp ce Pavel se confrunta cu procesul său de la Roma, el a fost deținut în condiții oribile (vezi Filipeni 1: 13-14). El era păzit în permanență de soldații gărzii pretoriene, cu picioarele înlănțuite de câte un soldat de ambele părți. Acești oameni erau grosolani, împietriți și blestemau frecvent. Văzuseră totul și pentru ei, în linia lor de lucru, fiecare bărbat închis era un criminal vinovat, inclusiv Pavel.

Gândește-te: aici se afla un bărbat care fusese foarte activ, obișnuit să călătorească pe drumuri și în largul mării pentru a se întâlni și a fi în părtășie cu poporul lui Dumnezeu. Pavel și-a atras cea mai mare bucurie din vizitarea bisericilor pe care le înființase în acea regiune a lumii. Dar acum era înlănțuit, literalmente legat de cei mai duri și profani bărbați în viață.

Pavel avea două opțiuni pentru situația sa. El putea să transforme situația într-o dispoziție morbidă, acră, punând aceeași întrebare egocentrică mereu: „De ce eu?” Putea să se târască într-o groapă de disperare, într-o depresie fără speranță, complet consumat de gândul: „Sunt aici legat, cu slujba mea oprită, în timp ce alții se bucură de o recoltă de suflete. De ce?”

În schimb, el a ales să întrebe: „Cum va aduce situația mea actuală slavă lui Hristos? Cum poate ieși binele mai mare din încercarea mea?” Acest slujitor al lui Dumnezeu s-a gândit: „acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea.” (Filipeni 1:20)

Atitudinea lui Pavel demonstrează singurul mod în care putem fi scoși din groapa noastră întunecată de nefericire și îngrijorare. Vedeți, este posibil să ne risipim toate zilele de mâine așteptând cu nerăbdare să fim eliberați din suferința noastră. Dacă acesta devine obiectivul nostru, ne va lipsi total miracolul și bucuria de a fi scoși din încercarea noastră.

Luați în considerare afirmația lui Pavel: „Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.” (Filipeni 1:12) Pavel spune: „Nu-mi plângeți de milă și nu vă gândiți că sunt descurajat privind viitorul meu! Vă rog să nu spuneți că lucrarea mea este terminată! Da, sunt în lanțuri și suferință, dar Evanghelia este predicată prin toate acestea.”