PREDICI ILUSTRATE
“… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate." (Luca 21:26) Au fost multe avertismente profetice despre astfel de calamități - cutremure, foamete, plăgi - iar interesul față de răpire și de vremea sfârșitului a crescut. Cu toate acestea, pentru mulți, Dumnezeu a fost complet exclus din ecuație. Credincioșii frămâtați au început să se roage și să se pregătească, dar păcătoșii par să ridice din umeri. Cei răi pur și simplu nu ascultă.
Isus ne-a spus că, atunci când începem să vedem aceste lucruri, trebuie să ne ridicam privirea și să ne bucurăm, pentru că mântuirea noastră se apropie (vezi Luca 21:28). În calitate de creștini, trebuie să ne "întărim" credința, lucru care presupune "a ne stabiliza, a deveni de neclintit." Scriptura spune că este în puterea noastră să facem acest lucru: "Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul." (Iacov 1:6-7)
Dumnezeu ne spune în esență: Când lumea se uită la poporul Meu în aceste zile de teamă și neliniște, trebuie să poată vedea o credință care să rămână tare și neclintită. Credincioșilor, ancorați-vă în credința voastră! Luați o poziție ferma și nu o renunțați niciodată.
Lumea nu are nevoie de mai multe predici despre credință. Necredincioșii trebuie să vadă o predică ilustrată: viețile bărbaților și femeilor care își trăiesc credința înaintea lumii. Ei trebuie să vadă că deși slujitorii lui Dumnezeu se confruntă cu aceleași nenorociri, ei totusi nu sunt clătinați de acestea.
"Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie." (Evrei 11:2) Când ne agățăm de credință în vremurile grele, avem parte de aceeași afirmație a Duhului Sfânt: "Bine lucrat. Voi sunteți mărturia lui Dumnezeu în lume. Alții vă pot privi și pot proclama că există speranță."