PREZENȚA LUI DUMNEZEU FACE DIFERENȚA
Când privim la Avraam în Vechiul Testament, suntem martorii vieții unui om, atât de plină de prezența lui Dumnezeu, încât chiar și păgânii din jurul lui au recunoscut diferența dintre viața lor și a lui: "Abimelec ... a vorbit lui Avraam spunând: "Dumnezeu este cu voi în tot ceea ce faceți." (Geneza 21:22) Acest rege păgân a spus: "Există ceva diferit în tine, Avraam! Cu siguranță, Dumnezeu îți este alături oriunde te duci ".
Într-un alt exemplu al prezenței lui Dumnezeu, un înger i-a spus lui Ghedeon: "Domnul este cu tine, viteazule." (Judecători 6:12) Și Domnul Însuși i-a spus lui Ghedeon: "Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?" (Judecători 6:14). Ghedeon s-a considerat pe sine nevrednic, dar Dumnezeu l-a numit un "om puternic, de valoare". Domnul a vrut să dovedească ce poate face El atunci când prezența Sa este cu o persoană, chiar dacă persoana se consideră a fi nesemnificativă.
Dumnezeu face o promisiune specială celor pe care îi iubește, așa cum vedem în acest cuvânt al lui Isaia: "Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! "Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba, în locul tău." (Isaia 43: 1-3)
Ce promisiune minunată! Când prezența Domnului se află asupra voastră, puteți trece prin focurile vieții și nu doar că veți supraviețui, ci veți fi păstrați și protejați prin toate acestea.
Aceste mărturii din Vechiul Testament nu sunt doar povestiri moarte. Ele sunt menite să ne încurajeze să avem încredere în Dumnezeu prin prezența Sa, în orice moment. Ca și Avraam, Ghedeon, Isaia și mulți alții, avem o mărturie puternică despre ceea ce a făcut prezența lui Dumnezeu pentru noi.
Vă încurajez astăzi să căutați prezența Domnului și să-I permiteți să vă călăuzească pașii, să vă deschidă ușile, să mute obstacolele și să vă ridice îngrijorările și temerile.