PRIVIND LA EFECTELE ÎNCERCĂRII

Tim Dilena

“Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1: 2-5).

Iacov a fost un conducător al Bisericii, cu un mod direct de a vorbi - lipsit de cuvinte dulci sau de formulări speciale, el nu avea menajamente și mergea direct la subiect. După un salut scurt, el a trecut direct la acest imperativ, în scrisoarea sa: "să priviți ca o mare bucurie". Cu alte cuvinte, bucurați-vă când vă aflați în locul mai puțin plăcut, numit dificultate. Următoarele patru cuvinte vă vor putea ajuta să înțelegeți cum puteți afla bucurie atunci când împrejurările sunt aspre și dificile:

PRIVIȚI - CUNOAȘTEȚI - LĂSAȚI - CEREȚI

Iacov știa că atunci când veniți la Isus urmează să vă confrunți cu încercări și necazuri, iar el spunea că ori de câte ori le înfruntați, trebuie să le priviți ca pe o bucurie. Poate că va trebui să vă reorientați pentru a găsi bucurie, însă o veți găsi acolo. Aceasta vine din examinarea efectelor a ceea ce îndurați și din urmarea intrucțiunilor Bibliei, reflectând îndeaproape asupra lor.

Nu renunțați înainte ca testarea voastră să se încheie. Un lucru important este să cunoașteți faptul că încercările voastre nu iau nimic de la voi; ci ele produc lucruri bune în voi. Se poate să simțiți ca și cum Dumnezeu ar fi împotriva voastră, dar El este pentru voi și vă maturizează, așadar, nu-I întrerupeți misiunea! Cu alte cuvinte, nu vă irosiți încercările! Ați putea fi aproape de final, lăsați dar ca harul lui Dumnezeu vă împuternicească să le puteți îndura.

În cele din urmă, ce este de făcut dacă ajungeți într-un loc în care nu știți ce să mai faceți? Pur și simplu, cereți de la Dumnezeu înțelepciune și El vă va călăuzi. De fapt, a-I cere lui Dumnezeu este, într-adevăr, o altă expresie pentru rugăciune. Puneți-vă speranța în El și întrebați-L deschis, cu încredere!

Tim Dilena a a fost pastor timp de 30 de ani în Detroit, iar apoi în NYC la Brooklyn Tabernacle. Pastorul Tim, împreună cu soția lui Cindy și cei 4 copii ai săi acum conduc biserica din Lafayette, LA.