PROMISIUNE PENTRU TOŢI CEI CHEMAŢI
Dumnezeu i-a dat profetului Ieremia un cuvânt pentru a-l spune lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.” (Ieremia 19:15) Cuvintele lui Ieremia atât de mult l-au înfuriat pe marele preot al templului încât el a fost legat si torturat. Totuși, în ciuda suferinței sale, Ieremia nu s-a îndoit niciodată de chemarea lui. Știa că i-a fost dat un cuvânt de la Dumnezeu.
Dumnezeu a continuat să-i spună lui Ieremia: „Am planificat o slujbă pentru tine și tu trebuie să zidești biserica Mea. Vreau să plantezi semințele veştii Mele bune, așa că nu te îngrijora; îţi voi da fiecare cuvânt de vorbit doar când vei avea nevoie de el. Și nu te teme niciodată de oameni și de eșec. Adu-ți aminte cât timp trăiești, că Eu sunt cu tine. Nu te tulbura, ci ridică-te prin credință și fă cum ţi-am poruncit. Ai un scop divin și acesta este să vorbeşti cuvintele Mele.” (vezi Ieremia 1:9-17)
Ieremia ne spune: „Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.” (1:9) Ce moment incredibil în viața acestui om. Cât de minunat este să știi că Dumnezeu şi-a pus mâna peste tine, ți-a dezvăluit gândurile Sale și te-a uns să vorbești din partea Lui. Apoi Dumnezeu a adăugat acest cuvânt: „Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.” (1:17)
Preaiubiților, acesta este mesajul lui Dumnezeu pentru fiecare creștin care a fost vreodată chemat de El. El ne spune: „Nu lăsa pe nimeni să te distrugă! Nu ai nici un motiv să fii confuz sau disperat. Ți-am spus că sunt cu tine și că nu există nici un motiv să oboseşti, nici un motiv să renunți. Indiferent cu ce greutăți te confrunți sau cât de rău te tratează oamenii, am aşezat stâlpi puternici în jurul tău și sunt cu tine ca să te scap!”