PUTERE DE SUS
Vine un timp în viața fiecărui credincios când Duhul trebuie să se miște printr-o modalitate care este în afara noastră. Avem nevoie de El ca să facă lucrarea necesară — să vorbească, să atingă, să elibereze. Exact aceasta s-a întâmplat când ucenicii nu au putut scoate un demon dintr-un om care suferea. Isus le-a spus: „Acest soi de draci, le-a zis El, nu poate ieși decât prin rugăciune și post” (vezi Marcu 9:29). Cu alte cuvinte, se cere dependență totală de Dumnezeu. Trebuie să zicem: „Nu pot face acest lucru în puterea mea proprie. Este nevoie de puterea lui Dumnezeu.”
Dacă mariajul tău se destramă, are nevoie de cuvântul viu din partea lui Dumnezeu care este îmbrăcat cu putere, nu de un simplu cuvânt teologic.
Bisericile nu au prea mare valoare dacă nu sunt îmbrăcate cu putere. Nu contează câți prezbiteri sunt chemați să ofere sfătuire. O decizie clară poate fi făcută de către unul sau doi care sunt îmbrăcați cu putere. Aceasta cere timp petrecut pe genunchi, așteptând și încrezându-ne în Dumnezeu pentru a ne da ce avem nevoie prin puterea Sa nemărginită. Și El se bucură să petreacă timp cu noi! Isus a zis ucenicilor: „Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu” (Luca 24:49). Această promisiune vine nu prin ceva ce facem noi, ci prin harul Tatălui plin de dragoste.
Vă zic, când vine puterea Lui, nu e nimic cu care să se compare. Nu doar că avem un simț al prezenței Duhului în noi, ci și toți ceilalți din proximitate. O prezență glorioasă coboară, toți din jur vor ști că se află pe un pământ sfânt.
Ucenicii aveau nevoie de rugăciune și post doar pentru a scoate un drac. Noi avem nevoie de ea pentru a face față unei întregi culturi imorale. Schimbare va veni numai prin puterea care vine de sus. Aceasta necesită un popor care nu doar că sunt umpluți cu Duhul, stăruie în Duhul, umblă în Duhul, ci și așteaptă cu credincioșie pe Duhul să îi îmbrace cu putere prin El Însuși.