SÂNGELE PREȚIOS AL LUI ISUS
Fără îndoială, sângele lui Isus Hristos este cel mai prețios dar pe care Tatăl nostru ceresc ni l-a dăruit. Creștinii cântau despre puterea sângelui Său într-o cântare veche care spunea aşa: „Există putere, putere, putere minunată în sângele prețios al Mielului.”
Mă tem însă că nu reușim să înțelegem semnificația măreaţă a sângelui lui Isus. Deși este adevărat că prin sângele Său suntem eliberați de robia nelegiuirii - toate păcatele noastre sunt acoperite - există mult mai multă virtute și valoare în preţul sângelui Său.
Majoritatea creștinilor știu că Isus și-a vărsat sângele pentru noi. Când Hristos a înălţat paharul la ultimul Paște, El a spus: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.” (Luca 22:20) Noi ne amintim de sacrificiul Său ori de câte ori participăm la cina Domnului. Dar în Scriptură sângele Său este prezentat în două moduri: vărsarea de sânge și stropirea cu sânge.
Un exemplu familiar al „stropirii cu sânge” este atunci când israeliților li s-a poruncit să ia isop, să-l înmoaie în sângele unui miel și să-l stropească pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii pentru a fi protejați de îngerul morții. Casa cu sângele aplicat pe uşi a scăpat cu viaţă (vezi Exodul 12: 22-23). Dacă sângele ar fi rămas pur și simplu în lighean, nu ar fi avut niciun efect. A trebuit să fie aplicat - stropit - pentru a obține eficacitatea.
Acest sânge din Exod 12 este sângele lui Hristos. Sângele care curgea la Calvar nu a fost irosit - nu a căzut pe pământ și a dispărut. A fost colectat într-o fântână cerească, gata să stropească porţile inimii tale, nu numai pentru a-ţi oferi iertare, ci și pentru protecția împotriva tuturor puterilor distrugătoare ale lui Satan. Proclamă victoria sângelui lui Isus în viața ta și începe să-L lauzi într-un mod nou!