SĂRUTUL MÂNTUITORULUI
Când vorbesc la vreo cruciadă, deseori caut prin vocabularul meu să găsesc cuvinte pentru a exprima aceea senzație supranaturală, acel moment când Isus a intervenit și a schimbat viața mea. Dar încă mai am până când îl pot descrie cu acuratețe. Cea mai bună cale pe are am găsit-o este printr-o analogie simplă.
Eu le spun oamenilor că m-am simțit ca și cum aș fi fost pe masa de operație rece, furios și confuz, iar Isus era chirurgul care stătea în picioare deasupra mea. Inima mea era distrusă. El cu blândețe s-a aplecat și mi-a închis ochii, apoi mi-a deschis pieptul, Și-a întins mâna adânc în mine, și mi-a scos afară inima. El o ținea în mâinile Sale, o inimă plină de ură, mânie și amărăciune care mă consuma — zdrobirea trecutului meu și blestemul care îmi distrugea viața și sufletul meu.
Isus mi-a luat ușor inima și a dus-o la buzele Sale, și a sărutat-o. El a mângâiat-o și a dres rănile. Apoi El a pus-o înapoi în pieptul meu și m-a închis. Am știut în acel moment că am fost însănătoșit, că inima mea nu mai era stricată. În acel moment am știut că eram o făptură nouă. Aveam o inimă nouă — o inimă de dragoste și compasiune și pocăință. Toate sentimentele de ură și resentimentele au dispărut. Păcatele mele au fost iertate și eram liber în cele din urmă!
Chiar și acum mă lupt cu lacrimile de fiecare dată când folosesc această asemănare. Momentul în care Isus a intrat în inima mea și m-a mântuit este cea mai prețioasă experiență din viața mea. Înainte de acel moment nimeni nu mi-a sărutat inima. Asta era ceea ce aveam cel mai mult nevoie de la noul meu Tată.
Mulțumesc, scump Isuse!
Nicky Cruz, evanghelist și autor prolific cunoscut la nivel internațional, s-a întors la Hristos Isus de la o viață de violență și crimă după ce s-a întâlnit cu David Wilkerson în orașul New York în anul 1958. Istoria convertirii lui dramatice a fost povestită pentru prima dată în cartea Crucea și Pumnalul de David Wilkerson și mai apoi în propria lui carte bestseller Fugi, băiete, fugi.