Sfânt ca Isus
„Este scris: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt! (1 Petru 1:16). Există două elemente ale vieții lui Isus care trebuie să facă parte și din viețile noastre. Și anume, trebuie să fim sfinți și unși. Unii creștini s-ar putea simți intimidați când ar auzi acest lucru. „Sigur, duc o viață morală și fac tot posibilul să fiu evlavios – dar sfânt? Și uns? Cum s-ar putea întâmpla acestea, știind toate eșecurile mele?”
Dar iată, direct din penița lui Petru. Singura cale ca acest lucru să se poată întâmpla este ca Isus să ne dea propria sfințenie și ungere, iar aceasta este exact ceea ce El a făcut, prin jertfa Sa perfectă față de noi. Hristos a trăit o viață fără pată pe pământ, prin întreaga Lui viață perfectă plata pentru păcatele noastre este finalizată și eternă.
Lucrarea lui Hristos pentru noi – răstignirea, moartea și învierea Sa, a făcut mult mai mult decât să ne curețe de păcat. Prin acestea, El ne-a împărtășit și neprihănirea Lui. Gândiți-vă la ce lucru uimitor este acesta: Deși tot păcatul nostru este asupra Lui, toată neprihănirea Lui este asupra noastră.
Unul dintre păcatele de care Dumnezeu ne curăță este credința noastră profundă că felul nostru de comportament ne-ar putea face neprihăniți. Nu ne putem câștiga niciodată drumul către un nivel superior al neprihănirii, suntem sfințiți numai prin credința în El. Acolo se află victoria noastră. După cum mărturisește Pavel: „să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.” (Filipeni 3:9)
S-ar putea să vă simțiți sfinți numai în zilele în care vă descurcați bine, vă închinați Lui și sunteți conștienți de mâna lui Dumnezeu în toate privințele. Dar nu confunda aceasta cu o stare de sfințenie. Nu poți fi niciodată mai sfânt decât vă poate face sângele lui Isus. Așadar, prin puterea Sa, noi suntem martorii Lui nu doar în vremuri bune, ci și în vremuri rele.
Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” (Ioan 14:12).
Cheia credinței noastre este că El lucrează deja. Primiți sfințenia Lui, indiferent de ce credeți despre voi înșivă și primiți ungerea Lui pentru a împlini lucrările pe care vi le-a pregătit. El va deschide fiecare ușă și Îl veți vedea făcând minuni neașteptate!