TATAL NOSTRU IUBITOR

David Wilkerson (1931-2011)

Mulți oameni consideră dificil să se gândească la Dumnezeu ca la un tată iubitor, deoarece Îl văd prin ochii experiențelor trecute. Dumnezeu descrie natura Sa lui Moise ca fiind „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie.” (Exodul 34: 6)

Satanei îi place să planteze în mintea ta o imagine distorsionată a Tatălui, așa cum a încercat cu Iov când Iov îl acuza pe Dumnezeu că este „spion în cer.” Diavolul încearcă să te facă să crezi că Dumnezeu e mai dispus să te condamne decât este să te salveze și să te binecuvânteze. „Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele; călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.” (Iov 14: 16-17)  Iov spune de fapt: „Doamne, m-ai urmărit să vezi dacă voi eșua. Îmi strângi toate păcatele într-un sac și le păstrezi pentru ziua judecăţii împotriva mea.”

Adevărul este că Dumnezeu nu-l spiona deloc pe Iov. El era atât de plin de dragoste pentru Iov, încât se lăuda cu el. Când suntem în mijlocul încercărilor și dificultăților, avem tendința să uităm ce spune Dumnezeu despre natura Sa. Cu toate acestea, dacă doar L-am crede în acele vremuri, am avea pace și siguranță în sufletele noastre. Din nou și din nou vedem:

  • Dumnezeu este gata să ierte în orice moment. „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi.” (Psalm 86: 5)
  • Dumnezeu este răbdător cu noi, plin de blândeţe și milă. „Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.” (Psalmul 145: 9)
  • El este încet la mânie. „Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.” (Psalm 145: 8)

Când mergi înaintea Domnului în închinare, fii foarte atent cu ce fel de imagine a lui Dumnezeu vii în prezența Lui. Fii pe deplin convins că te iubește și că El este tot ce spune că este!