Te supui lui Dumnezeu?
„Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu! Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi!” (Iacov 4:7)
Un tânăr a simțit o chemare pentru viața sa de a sluji pe câmpul misiunii, de aceea s-a dus la liderul său spiritual pentru îndrumare. În timpul conversației lor, liderul a observat la acest tânăr un spirit independent și o atitudine colțuroasă. În timp ce își dădea seama de aceste semne îngrijorătoare, l-a sfătuit: „Înainte de a deveni misionar, trebuie să ajungi mai întâi „sub misiune” – însemnând, bineînțeles că el trebuia să învețe să se supună.
Supunerea este un cuvânt greu, dar foarte puternic. Creștinii sunt școliți în practica eliberării de sub puterea lui Satan în viața lor, a altor oameni, a bisericilor sau a orașelor, dar Satan nu pleacă decât dacă cel care se roagă se supune în duhul său lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este imposibil să te opui diavolului în orice lucru dacă nu este supunere față de Dumnezeu în toate domeniile din viața ta.
Supunerea este actul de recunoaștere a autorității lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. Este relativ simplu să te supui până în momentul în care te confrunți cu ceva cu care nu ești de acord. De exemplu, dacă un tânăr știe că Cuvântul lui Dumnezeu spune să nu te căsătorești cu cineva necredincios, dar el decide că „iubirea dejoacă planurile lui Dumnezeu” și merge înainte cu căsătoria, acesta nu se supune autorității Tatălui. Poate susține că el Îl iubește pe Dumnezeu și că Îi este supus, dar nu te poți supune fără a asculta. Vezi, supunerea este o atitudine, iar ascultarea este acțiunea care dovedește această atitudine.
Odată, o mamă și-a disciplinat copilul neascultător punându-l să stea la colț. După câteva minute de când stătea așezat, copilul i-a spus mamei sale: „Din exterior se vede că eu stau jos, dar de fapt, înăuntrul meu stau în picioare.” Acesta este exemplul perfect de a asculta fără a te supune.
Autorul creștin Edwin Louis Cole a spus: „Abilitatea ta de a rezista ispitei este direct proporțională cu supunerea ta față de Dumnezeu.” Nu păcătui crezând că tu știi mai bine decât Dumnezeu ce e mai bun pentru tine! Recunoaște-L pe Tatăl tău Ceresc ca autoritate peste viața ta și ascultă-L cu bucurie!
Pastorul Tim a păstorit o adunare din interiorul orașului Detroit timp de treizeci de ani înainte de a sluji la Brooklyn Tabernacle în New York timp de cinci ani. El și soția sa Cindy sunt actualmente pastori în Lafayette, Louisiana.