Testul ultim al credinței
Vine un moment în viața fiecărui credincios, precum și în biserică, când Dumnezeu ne pune credința la supremă încercare. Este același test cu care s-a confruntat Israelul în pustia Iordanului. La ce se referă acest test?
Înseamnă să privim toate pericolele din fața noastră – problemele uriașe cu care ne confruntăm, zidurile înalte ale suferinței, principatele și puterile care încearcă să ne distrugă – și să ne încredem total în promisiunile lui Dumnezeu. Testul este să ne angajăm la o viață de încredere în Cuvântul Său. Este un angajament să credem că Dumnezeu este mai mare decât toate problemele și dușmanii noștri.
Tatăl nostru ceresc nu caută o credință care să se ocupe de o problemă la un moment dat. El caută o credință pe viață, un angajament pe tot parcursul vieții de a-L crede pentru imposibil. Acest tip de credință aduce pace și odihnă sufletului nostru, indiferent de situația noastră. Avem această pace pentru că ne-am hotărât odată pentru totdeauna că: „Dumnezeul meu este mai mare. El este capabil să mă scoată din orice suferință.”
Domnul nostru este iubitor și îndelung răbdător, dar nu va permite poporului Său să locuiască în necredință. Este posibil să fi fost testat din când în când, dar acum a sosit momentul ca să iei o decizie. Dumnezeu vrea o credință care să dureze până la ultima încercare, o credință care nu va permite ca nimic să te clatine din încrederea și siguranța în credincioșia Sa.
În timp ce Israelul se confrunta cu Ierihonul, oamenilor li s-a cerut să nu spună niciun cuvânt, ci pur și simplu să meargă. Ei s-au axat pe un singur lucru pe care Dumnezeu l-a cerut: să asculte Cuvântul Lui și să continue să meargă.
Aceasta este credința. Înseamnă a-ți pune inima să asculți de tot ceea ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, fără a-l pune la îndoială sau a-l lua cu ușurință. Știm că, dacă inimile noastre sunt hotărâte să asculte, Dumnezeu se va asigura că acest Cuvânt al Său va deveni clar pentru noi, fără nicio confuzie. Mai mult, dacă ne poruncește să facem ceva, ne va dărui puterea și tăria de a-l asculta: „Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10); „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui!” (Efeseni 6:10)