UN STRIGĂT ÎN PUSTIE

Ioan Botezătorul și-a definit direct și simplu lucrarea, atunci când a spus: „Eu sunt vocea celui ce strigă în pustie” (Ioan 1:23). Acest slujitor al Celui Preaînalt, care, potrivit Scripturii, era cel mai mare „dintre cei născuți din femei” (Matei 11:11), era și cel mai deosebit, cel mai binecuvântat dintre toți profeții, un predicator al neprihănirii.

Mulțimile se adunau să audă mesaje înflăcărate ale lui Ioan, iar mulți au fost botezați și au devenit ucenicii lui. Unii au crezut că este Hristos, iar alții îl considerau Ilie înviat din morți. Dar în toate acestea, Ioan a refuzat să fie exaltat sau promovat. El nu a dorit să fie apreciat și s-a retras continuu din centrul scenei.

În ochii lui, cel mai mare dintre toți profeții nu era demn de a fi numit om al lui Dumnezeu - doar o voce. O voce în pustie, de fapt, o voce modestă, retrasă și care nu căuta onoare. El se considera nevrednic să atingă chiar și încălțămintea Stăpânului. Întreaga sa viață a fost dedicată „Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Ce mare eșec ar fi fost văzut în această epocă de promovare a personalităților, creștere a influenței, înălțare a ego-ului, căutare a onoarei! Ioan ar fi putut avea totul, dar a strigat: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.” (Ioan 3:30).

Secretul fericirii lui Ioan era faptul că bucuria lui nu se afla în lucrarea lui și nu provenea din cât de util se simțea sau dacă avea mare influență. Bucuria sa curată era să stea în prezența Mirelui, bucurându-se de glasul Lui.

Creștini de pretutindeni spun: „Vreau ca Dumnezeu să mă folosească. Vreau ca viața mea să conteze înaintea Domnului. Vreau să-L slujesc cu normă întreagă.” Deși acest lucru este vrednic de laudă, trebuie să vină și cu disponibilitatea de a găsi bucurie și împlinire atât în ​​comuniunea devotată cu Domnul, cât și în slujire.

Angajează-te în chemarea Lui înaltă prin Hristos, în viața ta, trăind cu credincioșie pentru El și povestind altora despre Mielul lui Dumnezeu! Cele mai mari recompense se vor acorda probabil celor ascunși și necunoscuți, glorificând pe Domnul prin simpla mărturie, prin credincioșia lor.