VESTEA BUNĂ PENTRU FIECARE

Nicky Cruz

Ceva ani în urmă în seara de deschidere a unei cruciade ce avea loc în Londra, Anglia mulțimea care s-a adunat era una din cele mai diverse — hipioți, rockeri punk, dependenți, adepți ai stilului Goth, prostituate,  oameni fără casă, și mulți alții. Oriunde îmi îndreptam privirile erau tineri cu părul violet, verde și portocaliu. Cei mai mulți purtau îmbrăcăminte decorată cu simboluri satanice, iar trupurile lor aveau piercing-uri cam în orice loc imaginabil. Niciodată nu am văzut atât de mulți tineri zdrobiți și confuzi.

Soția mea Gloria, avea un loc în primul rând din auditoriu. În timp ce mă pregăteam să mă îndrept spre scenă, am privit în direcția ei și am văzut un tânăr așezându-se pe locul de lângă ea. El arăta înfricoșător — un Goth cu tot tacâmul! Când el s-a mișcat într-o parte, am observat ceva ce se târa în poala lui. Am privit mai atent și am realizat că era un șobolan negru într-o mică lesă.

Gloria este îngrozită de șobolani și pentru început nu l-a observat; am sperat că va rămâne așa. Dar când tânărul și-a întors capul în direcția opusă ei, am văzut privirea Gloriei spre direcția lui, exact când să vadă șobolanul plimbându-se în poala tânărului.

Gloria știe că o iubesc și că nu aș permite niciodată ca ceva să i se întâmple, dar nu aș alunga în șuturi o persoană de la o cruciadă, mai ales cineva cu o așa evidentă nevoie de Isus. Așadar, prinzându-i privirea, i-am făcut semne să stea calmă. Nu sunt sigur dacă ea a recepționat mesajul, dar ea a rămas în locul ei, țeapănă precum o scândură pe durata întregului serviciu — o persoană cu adevărat de încredere.

Mai târziu, în timpul invitației la altar, acest tânăr a fost primul care a venit în față să primească pe Hristos. El a coborât în față cu șobolanul în mână și cu capul plecat. Lacrimi se prelingeau pe fața lui când un lucrător voluntar și-a pus mâinile peste el și s-a rugat cu el să îl primească pe Hristos.

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:15)

 

Nicky Cruz, un evanghelist și autor prolific cunoscut la nivel internațional, s-a întors la Hristos Isus de la o viață de violență și crimă după ce s-a întâlnit cu David Wilkerson în orașul New York în anul 1958. Istoria convertirii lui dramatice a fost povestită pentru prima dată în cartea Crucea și Pumnalul de David Wilkerson și mai apoi în propria lui carte bestseller Fugi, băiete, fugi.