Ziua de mâine te îngrijorează?
Isus ne cheamă la un mod de viață în care să nu ne preocupăm de ziua de mâine, care pune în întregime viitorul în mâinile Sale: „Nu vă îngrijorați, dar, zicând: "Ce vom mânca?" sau: "Ce vom bea?" sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?" Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6: 31-34)
Isus nu se referea la a nu ne planifica dinainte viața sau a nu face nimic privind viitorul nostru. Mai degrabă, El spune: „Nu fi neliniștit sau tulburat față de ziua de mâine!” Dacă vă gândiți la aceasta, observați că majoritatea anxietăților noastre sunt legate de ceea ce s-ar putea întâmpla mâine. Suntem constant hărțuiți de aceste scurte cuvinte: Ce se va întâmpla dacă?
Isus ne întrerupe acest „ce se va întâmpla” și ne spune: „Tatăl tău ceresc știe să aibă grijă de tine”. El ne spune mai departe: „Nu trebuie să vă faceți griji! Părinții voștri știu că aveți nevoie de toate aceste lucruri și nu vă părăsesc niciodată. El este credincios ca să vă hrănească, să vă îmbrace și să aibă grijă să vă satisfacă toate nevoile.”
„Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește! Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” (Matei 6:26, 28-30)
Îi dăm cu bucurie Domnului toate zilele noastre de ieri, predând păcatele noastre din trecut. Avem încredere în El pentru iertarea tuturor eșecurilor, îndoielilor și temerilor noastre din trecut. Deci, de ce nu facem același lucru și cu ziua de mâine? Adevărul este că majoritatea dintre noi ne agățăm strâns de viitorul nostru, dorind dreptul de a ne păstra visele. Ne facem planurile independente de Dumnezeu și apoi îi cerem mai târziu să binecuvânteze și să împlinească acele speranțe și dorințe.