Credința născută în suferință

David Wilkerson (1931-2011)

Biblia arată clar că încercările noastre sunt orchestrate de Dumnezeu. El a fost cel care le-a permis israeliților să le fie foame și sete – chiar dacă a fost întotdeauna credincios cuvântului Său și a purtat de grijă în mod miraculos poporului. „La cererea lor, a trimis prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din cer. A deschis stânca şi au curs ape… Căci Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.” (Psalmul 105: 40-42)

Tatăl i-a condus pe copiii lui Israel prin încercări îngrozitoare pentru un scop specific: să-i pregătească să aibă încredere în sfântul Său Cuvânt. De ce? Pentru că era pe punctul de a-i duce într-o țară în care aveau nevoie de încredere absolută în promisiunile Sale.

Câți creștini au experimentat izbăvirea lui Dumnezeu, numai pentru a fi aduși repede într-un loc de testare severă? De fapt, toată credința adevărată este născută în suferință și nu poate fi extrasă din noi în niciun alt mod. Când suntem în mijlocul unei încercări și ne întoarcem spre Cuvântul lui Dumnezeu – alegând să trăim sau să murim prin promisiunile Sale față noi – rezultatul este credința! Credința crește de la test la test, până când Domnul are un popor a cărui mărturie este: „Dumnezeul nostru este credincios.”

Fără credință, este pur și simplu imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Poți să obiectezi: „Dar tot ce vorbești până acum este din Vechiul Testament. Trăim într-o perioadă a harului.” Amintiți-vă Cuvântul lui Dumnezeu din Evrei: „Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.” (Evrei 3: 18-19, 12)

De fiecare dată când ne descurajăm în credința noastră, trebuie să ne disciplinăm pentru a ne aminti de tot ceea ce ne-a adus Dumnezeu. Trebuie să ne amintim de minunile pe care ni le-a oferit în vremurile noastre cele mai grele și să ne bucurăm, știind că El este mulțumit de ceea ce a făcut.

„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9) Alege astăzi să ai încredere în Tatăl tău ceresc!