Dumnezeu i-a promis prorocului Zaharia că El va fi în zilele de pe urmă un zid de foc în jurul poporului Său: „Eu însumi - zice Domnul - voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui!” (Zaharia 2:5). De asemenea, Isaia mărturisește: „Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.” (Isaia 4:6)
„Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5).
David era un om care știa să se pocăiască. El și-a cercetat inima constant în fața lui Dumnezeu și a fost rapid în a recunoaște: „Am păcătuit, Doamne! Am nevoie de rugăciune!”
Dumnezeu a promis poporului Său o odihnă glorioasă, de neînțeles, care include pace și siguranță pentru suflet. Domnul a oferit această minunată odihnă copiilor lui Israel – o viață de bucurie și victorie, fără teamă, vinovăție sau condamnare, dar până la vremea lui Hristos, nicio generație de credincioși nu a umblat pe deplin în această binecuvântată promisiune. După cum Biblia spune foarte clar, ei n-au avut-o din cauza necredinței lor: „Vedem că nu au putut intra din cauza necredinței” (Evrei 3:19).
Iubirea, frica, ascultarea - când vine vorba de umblarea cu Dumnezeu - sunt inseparabile, pentru că nu poți trece printr-una fără celelalte două.
„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii.” (2 Tim. 1:9).
Fiecare credincios are o chemare înaltă din partea Domnului, iar Dumnezeu promite că, dacă avem credință, punându-ne încrederea în El, Domnul va duce la bun sfârșit acest plan. Dar așa cum poate depune mărturie oricine a mers cu Isus, urmând chemarea noastră înseamnă că vom întâlni obstacole pe măsură ce înaintăm.
”Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!” (Ioan 14:27)
Dumnezeu a creat omul pentru a avea părtășie. Buna intenție veșnică a fost ca omul să împărtășească împreună cu Trinitatea iubire, acceptare, sensibilitate și adevărata cunoaștere reciprocă. Păcatul a intrat în lume și a spulberat întregul concept de relație, iar odată cu păcatul a venit rușinea, înstrăinarea, separarea și lipsa de speranță. Dar atunci Hristos a intervenit!
Regele David a spus: „Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.” (Psalmul 40:5).
„Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (Psalmul 139:17).