„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.” (Matei 14:23-24).
După săvârșirea miracolului hrănirii celor cinci mii de persoane, Isus a trimis noroadele acasă și a instruit ucenicii să plece, de asemenea. Fusese o zi istovitoare, iar Stăpânul căuta puțină odihnă. Însă barca ucenicilor se afla într-o furtună și, deși erau marinari pricepuți, înverșunarea furtunii a provocat o alarmă printre ei. Este posibil să fi găsit o anumită liniște în faptul că Isus se afla prin apropiere, dar nu se așteptau la ce s-a întâmplat în continuare.
„ Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: "Este o nălucă!" Şi, de frică, au ţipat.” (Matei 14: 25-26). De fapt, ucenicii erau îngroziți, însă Petru a făcut un pas îndrăzneț al credinței și a părăsit barca. O sclipire a Salvatorului său era îndeajuns pentru el! „[Petru] a spus:„ Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă” (14:28). Așadar, având ochii fixați asupra lui Isus, Petru a făcut acel pas de a ieși din barcă. Nu voia să își arate credința și nu încerca să diminueze pe nimeni, pur și simplu voia să fie mai aproape de Domnul Său.
Deși este adevărat că Petru s-a scufundat când și-a luat ochii de la Domnul, el a descoperit un loc în Hristos deasupra mării furtunoase și înfiorătoare. El mergea peste ceea ce îl amenința ca să ajungă la Isus. Credința care l-a ținut deasupra pentru o vreme, l-ar fi putut menține la nesfârșit. Însă el și-a luat ochii de la Hristos și a îngăduit ca agitația să îi piardă încrederea.
Povestea lui Petru ne amintește că, cu cât problema este mai gravă, cu atât creștinul are nevoie de a-L căuta pe Hristos. Poți să te uiți la fața Lui, în mijlocul crizei tale, și să te rogi: „Adu-mă aproape de Tine, Doamne. Lucrează ca orice situație din viața mea să mă conducă spre Tine!”