Apostolul Pavel a scris: "Duhul Însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu" (Romani 8:16). Expresia "copiii lui Dumnezeu" este adesea folosită pentru a descrie credincioșii, dar cuvintele pot fi folosite prea ușor, cu puțină înțelegere a puterii și profunzimii adevăratului lor înțeles.

A fi copil al lui Dumnezeu înseamnă pur și simplu să fii dependent de Dumnezeu; adică a fi "acela care nu poate să existe sau să funcționeze fără ajutor". Copilul lui Dumnezeu știe că nu-și poate trăi propria viață fără ajutorul zilnic al Domnului.

În mijlocul unei perioade de nesiguranță și schimbare, cum ar trebui oamenii lui Dumnezeu să răspundă? Dacă ați mărturisit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, nu trebuie să vă temeți niciodată. Cei care sunt în Hristos sunt adăpostiți pentru totdeauna de sângele pe care Isus l-a varsat pentru ei, iar acest adevăr este piatra de temelie a credinței noastre. Va determina tot ceea ce gândim și tot ceea ce facem, indiferent de ce se întâmplă în jurul nostru.

Sfințenie și ungere - aceste două elemente importante ale vieții lui Isus sunt menite să facă parte și din viețile noastre. Suntem chemați să fim sfinți și unși, dar unii creștini pot fi intimidați prin acest lucru. "Eu trăiesc o viață morală și fac tot ce pot pentru a fi evlavioas - dar sfânt? Și uns? Cum se poate întâmpla acest lucru, având în vedere toate eșecurile mele? "

În mod ciudat, Dumnezeu iubește să aleagă oamenii neînsemnați, neinstruiți și imperfecți pentru a realiza lucruri uimitoare. Avraam a mințit când a fost sub presiune, Moise a ucis un om înainte de a deveni eliberatorul lui Israel, familia regelui David l-a respins fiind doar un băiat păstor, iar apostolul Petru era un pescar fără formare religioasă formală.

"[Isus] nu a făcut multe lucrări acolo din cauza necredinței lor" (Matei 13:45). Necredința întotdeauna împiedică plinătatea revelației și a binecuvântării lui Dumnezeu, iar Scriptura arată clar că Dumnezeu nu o privește cu ușurătate. El ne dă un exemplu în acest sens în povestea regelui Asa, un rege neprihănit și descendent al lui David care a condus Iuda (citiți în 2 Cronici, cap. 14 până la 16).

Multe voci din biserică spun astăzi că oamenii credincioși ar trebui să arate un nou fel de iubire. Vorbesc despre o iubire în care adevărul biblic trebuie să se plieze cu aceste vremuri. Conform Evangheliei lor, nu sunt necesare schimbări personale, atunci când cineva Îl primește pe Hristos. Nu mai este nevoie de pocăință. Mai degrabă, obiectivul prezentării acestei Evanghelii este de a distruge orice barieră care ar putea fi considerată un obstacol în calea acceptării lui Hristos a unei persoane.

Isus a spus că a venit să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți. El a fost Acela care avea puterea de a supune chiar și vânturile și valurile, dar a venit ca un slujitor umil. Evangheliile ne spun că a ascultat cu răbdare strigătele oamenilor. Mulți L-au rugat pe Hristos să-i izbăvească de necazurile lor și să le întâmpine problemele. El a vindecat bolnavii, a deschis ochii orbilor, urechile surzilor, gura muților și a dat umblare șchiopilor. Isus i-a eliberat pe cei captivi din orice formă de robie - a înviat chiar și pe morți.

Când frica noastră devine copleșitoare, trebuie să ne reamintim cât de mare este Dumnezeul nostru. Trebuie să ne amintim de toate eliberările Sale mari pentru aceia care s-au încrezut în El și să ne însușim aceeași putere maiestuoasă pentru încercarea noastră din prezent. Frica nu poate ajunge la vreun slujitor care are viziunea măreției și puterii lui Dumnezeu.

Când prezența lui Dumnezeu lipsește din viața cuiva, lucrurile se află în afara locului lor, pentru că nu există nicio lege, nicio îndrumare sau vreo învățătură neprihănită, care să servească drept călăuză pentru viață. Oricine își face legea după sine însuși, împlinind propriile dorințe. Din păcate, aceasta este o imagine a atâtor locuințe creștine astăzi. Nu există pace sau odihnă pentru că fiecare face ce-i place. O astfel de tulburare Îl întristează profund pe Domnul, nu ar fi trebuit să fie așa. Prezența lui Dumnezeu aduce ordine, iar promisiunile Sale sunt nes

Câți dintre noi înțelegem cu adevărat ce înseamnă a umbla în Duhul lui Dumnezeu, a trăi cu pasiunea lui Isus, a avea încredere în Dumnezeu cu o credință curată, autentică și puternică? O credință care nu cunoaște limite și nu se teme de nimic? O credință care poate privi pe diavol în ochi și poate spune: "Nu poți merge mai departe! Nu mai ai control asupra mea! Ești slab, dat pe față și neputincios!" O credință care poate mișca orice munte, oricât de mare, de înalt sau de dificil. Totuși, acesta este felul de credință pe care Dumnezeu o cere de la cei care