Regele David a vrut să construiască templul din Ierusalim și să zidească o clădire magnifică pentru Dumnezeu, dar Domnul i-a spus că nu va fi el cel care va ridica acel templu. În schimb, Domnul l-a ales pe fiul său Solomon. Toți slujitorii lui Israel s-au adunat la Ierusalim, și David a anunțat planul lui Dumnezeu. „El mi-a zis: „Fiul tău Solomon Îmi va zidi Casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată.” (1 Cronici 28:6)

Putem să spunem: "Cred că Dumnezeu poate face imposibilul" şi totuşi să nu fim în stare să acceptăm minunile Domnului pentru noi înşine din cauza unei inimi îndoielnice. În Matei observăm că Isus a plecat într-o corabie pentru a merge intr-un " loc pustiu" (14:13). Tocmai aflase că Ioan Botezătorul fusese decapitat şi a fost atât de mişcat de această veste încât simţea nevoia de a se retrage şi a se ruga. Totuşi, când mulţimile au văzut că Isus pleca," au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos" (acelaşi verset).

"Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?" (Luca 18:8). De ce ar pune Isus o astfel de întrebare? Aceasta implică o lipsă de credinţă, nu numai în lume, ci şi în poporul lui Dumnezeu.

La un moment dat, puteţi observa cum relaţia cu Mântuitorul a început să devină rece şi distantă. Privind la viaţa apostolului Petru vedem cum acesta s-a lepădat de Hristos de trei ori, mergând chiar atât de departe încât să le spună acuzatorilor: "Nu-L cunosc" (Luca 22:57). Acest ucenic era sigur de relaţia sa cu Isus şi Îi spusese şi Lui şi altora: "N-aş putea niciodată să mă răcesc în dragostea mea pentru Hristos. Alţii pot pleca, dar eu voi muri pentru Domnul meu." (vezi Matei 26:35).

Este posibil ca într-o perioadă creştinii să devină neglijenţi cu viaţa lor spirituală, lipsindu-se involuntar de rugăciune, lăsând să treacă zile fără să caute Cuvântul lui Dumnezeu. Da, Biblia avertizează în mod clar că este posibil ca persoane devotate să se îndepărteze de Hristos şi El oferă avertismente puternice privind vegherea împotriva adormirii în ceasul nopţii : "De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.

"Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu." (1 Petru 4:17). Dumnezeu Îşi doreşte o biserică curată pentru ca noi să devenim un popor aşa cum El tânjeşte cu adevărat să fim - curaţi şi neîntinaţi de lume. El vrea să facă o lucrare profundă în noi pentru a ne şlefui şi a ne sensibiliza înaintea Dumnezeului sfânt şi minunat pe care Îl slujim.

Nu este nimic atat de încântător precum umblarea zilnică cu Duhul Sfânt. Pur şi simplu să păşim și să respirăm în puterea lui Dumnezeu. Ascultând vocea care vine în duhul nostru, apoi supunându-ne la tot ceea ce El ar dori să facem. Ducându-ne oriunde ne cere să ne ducem. Spunând ceea ce ne spune să spunem. Slujindu-i pe cei pe care ni-i scoate în cale. Bând din fântâna înțelepciunii Sale, pe măsură ce ne-o revarsă în inimă și minte.

„Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63)

Nu există nici o formulă pentru a trăi total în dependenţă de Domnul, dar există câteva îndrumări simple pe care le puteţi lua în considerare. 

În primul rând, fiţi convinşi că Domnul este nerăbdător şi dispus să vă facă cunoscută voia Lui, chiar şi în micile detalii ale vieţii voastre. Duhul Sfânt, care locuieşte în voi, cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru voi şi El vă va călăuzi, şi vă va vorbi.

Isus le-a spus ucenicilor: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod.” (Ioan 15:16) Imediat apoi a adăugat aceste cuvinte solemne: „şi roada voastră să rămână.” Aceste cuvinte ale lui Hristos se aplică ucenicilor Săi până în ziua de azi. El spune, în esenţă, „Fiţi siguri că rodul vostru rămâne.”

Cu toţii suntem vinovaţi uneori de necredinţă. Adesea ne confruntăm cu încă o luptă şi permitem inamicului să ne descurajeze. Am putea să ne stimulăm sentimente de singurătate sau, experimentând un sentiment de insuficienţă, devenim convinşi că Domnul nu ne aude. Un strigăt izbucneşte din inimile noastre: “Doamne, unde eşti? Mă rog, postesc, studiez Cuvântul Tău. De ce nu mă eliberezi?”