Romanian Devotionals

Poate un creștin să fie cu adevărat singur? Cunoscutul Evanghelist Billy Graham a spus odată că, în urma multor ani de contact cu oameni din întreaga lume, în opinia sa, singurătatea este cea mai mare problemă cu care se confruntă omenirea. Teoretic, niciodată nu ar trebui să fim singuri, deoarece Isus Hristos, Cel mai mare prieten pe care-L putem avea, a spus: „Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi.” (Evrei 13:5) El trăiește în noi și noi dispunem de resurse despre care necredincioşii n-au nicio idee.

Pe măsură ce America se scufundă tot mai adânc în nelegiuire, tot mai mulți oameni din poporul lui Dumnezeu vor să meargă pe propriile lor căi. Astfel de oameni nu vor să fie îmbrăcați de Hristos în haine de neprihănire; ei doresc doar să trăiască singuri, fără obligații sau angajamente. Prin atitudinile lor, ei spun Domnului: „Lasă-mă să mă bucur de asocierea mea cu Tine, astfel încât ceilalţi să mă vadă la fel de bun.”

Dumnezeu i-a dat profetului Ieremia un cuvânt pentru a-l spune lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.” (Ieremia 19:15) Cuvintele lui Ieremia atât de mult l-au înfuriat pe marele preot al templului încât el a fost legat si torturat. Totuși, în ciuda suferinței sale, Ieremia nu s-a îndoit niciodată de chemarea lui. Știa că i-a fost dat un cuvânt de la Dumnezeu.

Matei ne spune că Isus a vorbit în pilde: „Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.” (Matei 13:34-35)

Întreaga carte a Deuteronomului constă într-o serie de mesaje de rămas bun ale lui Moise adresate celor care au supraviețuit patruzeci de ani de rătăcire prin pustiu și care fuseseră totuşi aleşi să intre în pământul făgăduinţei. El reamintește noii generații importanța ascultării.

„Știți istoria părinților voștri. Ei au fost un popor ales și uns de Dumnezeu, dar şi-au pierdut viziunea. Domnul i-a iubit atât de mult încât i-a purtat pe brațele Sale și i-a scăpat de atîtea ori. Cu toate acestea, ei au cîrtit mereu împotriva Lui și L-au întristat.

Îmi plac cuvintele unui vechi imn pe care obișnuiam să-l cântăm: „Ce prieten minunat avem în Isus, toate păcatele și suferințele noastre le poartă!” Ce privilegiu de a aduce totul înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune.” (Joseph M. Scriven) „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbe 18:24)

Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă multe exemple despre lucrurile incredibile care se întâmplă atunci când poporul lui Dumnezeu se roagă. De exemplu, în cartea a II-a a Împăraţilor, regele Siriei a înconjurat orașul în care erau oamenii lui Dumnezeu. Era o armată atât de vastă încât slujitorul lui Elisei privea peste zidul cetății și întreba: „Ah! domnul meu, cum vom face?” (Vezi 2 Împărați 6:15)

Apostolul Ioan a primit o revelație a slavei lui Hristos înălțat: ”După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva..” (Apocalipsa 4:1-2)

Pavel spune: ”Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Efeseni 1:3) Pavel ne spune în esență: ”Toți cei care îl urmează pe Isus sunt binecuvântați cu binecuvântări spirituale în locurile cerești, unde este Hristos.” Ce binecuvântare incredibilă!

Noe a trăit într-o generație care scăpase de sub control. Violența și uciderea creșteau galopant  și stricăciuni de nedescris se răspândiseră peste tot.

”Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Geneza 6:5-7)