”Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:15) Isus ne-a iertat în bunătatea și mila Lui și, de asemenea, spune că trebuie să fim iubitori și milostivi față de frații și surorile noastre.
Inima lui Dumnezeu a fost foarte multumită când Moise i-a spus: ”Arată-mi slava Ta.” (Exodul 33:18) Fiecare părinte de pe pământ cunoaște pledoaria constantă a vocii copiilor care cere lucruri, dar nimic nu încălzește inima părinților mai mult decât glasul unui copil, spunându-i: ”Te iubesc!”
”Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6)
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 10.0px 0.0px; line-height: 17.0px; font: 12.0px 'Times New Roman'; color: #000000}
”Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor!” (Evrei 13:20-21)
În epistola sa către Efeseni, Pavel îi îndeamnă pe toți credincioșii să caute măsura cea mai deplină a binecuvântărilor Evangheliei lui Hristos. ”Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos…. până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;... şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 4:7 și 13, 3:19)
Pavel vorbește despre o anumită slujire pe care o are fiecare creștin. Această slujire nu necesită anumite daruri sau talente; mai degrabă, ea trebuie să fie întreprinsă de toți cei care s-au născut din nou. De fapt, această slujire este prima chemare a credinciosului. Toate celelalte eforturi trebuie să izvorască din ea pentru că nici o slujire nu poate fi plăcută lui Dumnezeu dacă nu este născută din această chemare.
Isaia 16:6 descrie cu exactitate ceea ce se întâmplă cu o națiune mândră care cade sub judecata lui Dumnezeu: ”Auzim îngâmfarea mândrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.” În toată Scriptura, națiunea Moabului servește drept simbol reprezentând toți oamenii care se bazează pe ei înșiși, care Îi întorc spatele lui Dumnezeu și cad sub judecata Lui.
Isus stă la dreapta lui Dumnezeu și ”trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25) Isaia 56:7 spune: ”Îi voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune.”
Permiteți-mi să vă întreb câteva întrebări personale:
În Vechiul Testament citim povestea soției lui Iacov, Rahela, și dorința ei disperată de a avea un copil. Ea nu mai putea suporta gândul de a trăi fără a cunoaște bucuria nașterii, fără a simți tot ce îi era destinat ei ca și femeie din cultura evreiască. Durerea Rahelei a fost atât de insuportabilă încât a strigat către Iacov: ”Dă-mi copii sau mor.” (Geneza 30:1)
Pentru a intra în odihna lui Dumnezeu, trebuie să renunțăm la propriile noastre eforturi. Doar credința ne aduce în această stare de odihnă perfectă: ”Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El.” (Evrei 4:3) Pur și simplu, trebuie să ne setăm inimile să creadă că Dumnezeu este credincios să ne elibereze în orice împrejurare, oricât de imposibil ar părea lucrul acesta.