Psalmul 56 este destinat celor care au fost răniți - fie prin familie, prieteni, fie prin cuvintele și acțiunile celor neevlavioși. Este un cuvânt pentru cei care iubesc pe Domnul, dar care varsă lacrimi și poartă poveri care par să crească din ce în ce mai mult.
Probabil sunteți familiarizați cu povestea lui Iov din Vechiul Testament. Dacă este așa, vă aduceți aminte că Satan nu s-a putut atinge de acest slujitor al lui Dumnezeu, fără ca mai întâi să obțină permisiunea Domnului din cer. Domnul i-a spus diavolului că se poate atinge de trupul lui Iov, că-l poate trece prin încercări uluitoare, dar că nu se poate atinge de viața lui.
La puțin timp după învierea lui Isus, Petru și Ioan au întâmpinat un cerșetor rănit în fața porții Templului, unde urmau să se închine. Acest om era dus la acea poartă zilnic, pentru a-și câștiga existența cerșind, iar el i-a cerut lui Petru si lui Ioan milă. Petru a răspuns: ”Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3:6) Omul a fost imediat vindecat și, cu bucurie deplină, a început să alerge prin Templu, sărind și strigând: ”Isus m-a vindecat!”
David s-a rugat: ”Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!” (Psalmul 16:1) Cuvântul evreiesc pe care David îl folosește pentru a ”păzi” în acest verset este plin de semnificație. Se spune, în esență, ”Pune un zid de apărare în jurul meu, un zid de spini care să mă protejeze. Păzește-mă și ține-mă. Privește asupra a tot ceea ce fac.”
”Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6:6)
Trebuie să înțelegem profunzimea și puterea a ceea ce spune Domnul Isus aici, când vorbește despre Tatăl care ne vede în ascuns. Putem face tot feul de rugăciuni religioase în speranța de a fi priviți ca fiind niște sfinți minunați, dar Dumnezeu nu numai că nu aude aceste rugăciuni, dar nici nu observă că ne rugăm.
Există un loc în Hristos, unde nu există anxietate cu privire la viitor, nici teamă de calamitate, suferință sau șomaj. Și nu există teama de a cădea sau de a-ți pierde sufletul. Acest loc de încredere totală în credincioșia lui Dumnezeu este numit un loc de odihnă perfectă de către scriitorul cărții Evrei.
În timp ce Isus era în mormânt după răstignirea Sa, Satan și hoardele sale s-au înfuriat. Ei credeau că au câștigat o victorie ireversibilă, dar tot timpul, planul preasfânt al lui Dumnezeu a fost pus în acțiune - un plan al învierii!
Domnul a trimis Duhul Său cel Sfânt în adâncurile morții, și acolo a înviat trupul lui Isus din morți. Apoi din mormânt a ieșit binecuvântatul nostru Mântuitor, chiar prin acea piatră groasă. Și a ieșit cu această mărturie:
Dacă spui lumii că Isus este Domnul și Mântuitorul tău, un Dumnezeu care poate face imposibilul, ei vor fi atenți să vadă cum reacționezi în situații imposibile. Și diavolul privește și el, sperând că credința ta va eșua.
Preaiubiților, Dumnezeu caută un popor care să aibă încredere în El pe deplin. Domnul nu ne-a mântuit numai ca să ne putem lăuda la nesfârșit cu bunătatea, mila și slava Lui. El avea un scop etern în alegerea fiecăruia dintre noi și acest scop merge dincolo de binecuvântări, părtășie și revelație. Adevărul este că Dumnezeu încă ajunge la omenirea pierdută, căutând un popor credincios pe care îl poate modela în cel mai mare instrument evanghelic.
În Predica de pe Munte (Luca 6: 20-22), Isus oferă o listă de caracteristici sau activități pentru care cineva va putea fi binecuvântat. El vorbește despre binecuvântarea pentru cei blânzi, pentru cei săraci în duh și pentru cei împăciuitori. Această listă a devenit cunoscută sub numele de ”fericirile.” Cu toate acestea, fericirile nu au inclus și pasajul: ”Binecuvântați sunt cei ce nu se conformează veacului acestuia, căci nu vor fi înfrânți.”