Cei mai mulți dintre noi am început viața creștină cu credința că Dumnezeu este tot ceea ce avem nevoie. Punct. Bineînțeles, știam că nu puteam câștiga nicidecum acceptare la Dumnezeu. Mântuirea Lui a fost un dar gratuit ― tot ce a trebuit să facem noi era să credem și să-l primim. Însă, după aceea a urma pe Hristos a devenit un pic mai complicat. Conștienți fiind de eșecurile noastre, ne-am îndreptat nu spre El ci spre noi înșine!

Psalmistul David ne reamintește de gloria lui Dumnezeu chiar și în mijlocul potopurilor copleșitoare. Puhoiul ce ne înconjoară poate să își înalțe glasul cu putere, însă Dumnezeu stăpânește peste întreaga natură. Numai El singur deține controlul.

David dă glas rugăminților acelora inundați de potopuri în sufletele lor: „Scapă-mă, Dumnezeule, căci apele îmi amenință viața. Mă afund în noroi și nu mă pot ține; am căzut în prăpastie și dau apele peste mine. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu”(Psalmul 69:1-3).

Pe măsură ce David își scria psalmii, el își zidea credința pe cunoștința mereu crescândă a măreției lui Dumnezeu.

„Nimeni nu e ca Tine între dumnezei, Doamne, și nimic nu seamănă cu lucrările Tale!...Căci Tu ești mare și faci minuni – numai Tu faci minuni” (Psalmul 86:8,10).

După cum ne spune David, toate fricile noastre dispar treptat în cunoașterea măreției lui Dumnezeu. El preamărește atât de multe dimensiuni ale maiestății Domnului nostru pentru a ne întări credința noastră.

Credința este o poruncă și Dumnezeu răspunde acelora care o exercită. Cele mai multe dintre mărturiile scrise pe care le primim la biroul nostru conțin acest adevăr. De fiecare dată când un credincios pune acest adevăr al Cuvântului lui Dumnezeu în practică, Isus a venit la acea persoană. Și Duhul Său le-a dăruit mângâiere și le-a reînnoit puterea în ceasul lor întunecat.

Noi avem de făcut o alegere, fie să trăim viața umplută de frică îngrijorătoare, fie cu încredere în Dumnezeu. Dacă ne permitem să ne îngrijorăm astăzi de un lucru, mâine ne vom îngrijora pentru două lucruri. Cu alte cuvinte, temerile noastre vor continua să se adauge pe măsură ce valurile de probleme continuă să vină. Iar apoi, dacă temerile noastre scapă din frâu, mintea noastră îngrijorată va continua să lunece spre o groapă fără fund.

Apostolul Pavel era un om fără teamă. Cum a descoperit atâta convingere și bucurie în mijlocul dificultăților, incertitudinii și opoziției? Și cum putem noi găsi aceleași lucruri în vremurile în care trăim?

Înainte de toate, când tu suferi pentru durerea altora Dumnezeu îți va da bucurie! Mulți oameni astăzi suferă din cauza a ceva: un loc de muncă pierdut; un soț sau soție marcată de confuzie sau înfrângere; o boală ce nu se mai termină, cineva drag care se luptă cu sărăcia.

Când ochii noștri au fost deschiși de Isus ― când vedem oamenii în felul cum El îi vede ― nu mai putem sta liniștiți în timp ce suflete rănite rătăcesc fără scop prin viață, peste tot în jurul nostru. Compasiunea pentru cei pierduți nu poate sta alături de complezență. Apatia nu mai este o opțiune.

Rugându-se în credință regele David a pus stăpânire pe acest adevăr: „Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul, și să nu se închidă groapa peste mine!” (Psalmul 69:15). Nu este ieșit din comun ca chiar și cei mai evlavioși oameni să se confrunte cu probleme ce se înalță precum apele potopului. La fel ca David, și noi putem fi cufundați în Cuvântul lui Dumnezeu, credincioși în rugăciune și devotați Domnului, însă ne simțim copleșiți de valuri de frică.

Misiunea noastră deține un website unde primim mesaje de la creștini de pretutindeni. Chiar în aceste momente credincioși din diferite țări ne scriu același lucru: frica pune stăpânire. După cum este profețit în Scriptură, Dumnezeu clatină toate lucrurile care se pot clătina și este dificil să pătrunzi magnitudinea schimbărilor care au loc.

Când un bărbat (sau o femeie) al lui Dumnezeu este în procesul de a fi format, forțele întunerecului se vor năpusti asupra lui cu mare furie.

Cumva tu guști din cupa amară a durerii, trecând printr-un teribil ceas al izolării și al confuziei? Dacă da, te îndemn să te ridici în credință: „căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12).