Unii dintre voi care îl cunoașteți pe Domnul de ceva vreme poate ați ajuns în punctul unde vă simțiți că și cum ați fi neglijați. Aveți vaste cunoștințe biblice, cunoașteți sensul evreiesc al cuvintelor, și aveți mult timp în spate cu Dumnezeu. Însă alături de voi poate să fie un creștin exuberant care pur și simplu crede că toate lucrurile sunt posibile la Dumnezeu. El poate are un sfert din cunoștințele voastre, totuși el este pe urmele a ceva ce pe voi v-a ocolit ­― ceva ce Dumnezeu v-a spus însă cu foarte mare greutate ați crezut.

Vedem o imagine măreață a harului prin intervenția lui Dumnezeu în Sodoma când El literalmente a apucat pe Lot și familia sa scoțându-i afară din oraș. „Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia i-au apucat de mână pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-i cruţe; i-au scos şi i-au lăsat afară din cetate” (Geneza 19:16).

Să presupunem că un antrenor de box își ia luptătorul într-o tabără de antrenament izolată și petrece întreg sezonul ridicându-i moralul pentru lupta cea mare.

„Nu te îngrijora! Voi fi alături de tine în fiecare moment. Și ține lista asta de mari boxeri din trecut. Tu doar studiază fiecare din mișcările lor și nu va trebui să treci tu însuți prin antrenamentul anevoios. Tu ești un învingător iar dacă urmezi indicațiile mele și memorezi diagramele pe care le-am făcut pentru tine, poți să intri în ring cu oricine și vei învinge!”

„Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său” (1 Ioan 5:10).

Credincioșii creștini practică un întreg catalog de păcate, însă unul dintre ele ― necredința ― dă naștere tuturor celorlalte. Nu acea necredință a agnosticilor și a ateiștilor, ci acele îndoieli sâcâitoare ale acelora care se cheamă cu Numele Lui. Acei care sunt copiii Lui, care spun „Sunt al lui Isus”, și totuși adăpostesc îndoiala în inima lor. Acest lucru întristează adânc inima Tatălui nostru.

În fiecare an în timpul aglomerației sărbătorilor, creștinii își amintesc de adevărata semnificație a Crăciunului: venirea lui Isus! Inimile ne sunt pline de recunoștință pentru că Dumnezeu Tatăl ne-a trimis un Mântuitor să ne răscumpere. Ne bucurăm de multele binecuvântări: când privim cadourile viu colorate în jurul bradului din sufragerie, când cântăm imnuri și colinde, când mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa. Unii dintre noi chiar se delectează urmărind filmul animat ”Un Crăciun al lui Charlie Brown”, cu Linus care citează din Luca 2 la final.

În Evanghelii, de multe ori Isus este portretizat ca un bărbat cu o adâncă și neclintită compasiune. După moartea lui Ioan Botezătorul, Isus s-a retras pe o barcă pentru a jeli pierderea. El știa că Ioan era în cer, dar suferea pentru cei pe care îi lăsase în urmă.

Cu multe secole înainte ca Isus să se nască, profetul Isaia a profețit că Dumnezeu va trimite pe pământ un izbăvitor care va elibera omenirea și Isus însuși a stat într-o sinagogă într-o zi de sabat și a adus aminte lumii de această profeție atunci când a citit:

Să presupunem că unul din copiii voștri s-a rănit și plânge după ajutorul tău. Ca părinte, ai alerga imediat în ajutorul lui sau te-ai opri o clipă să analizezi calitatea încrederii lui în tine? Bineînțeles, ai fugi să fii alături de el fără nici o ezitate, motivat de dragoste și preocupare.

Profetul Ilie devenise atât de mâhnit din cauza colapsului moral pe care națiunea sa îl experimenta încât a fugit de amenințările Izabelei, soția malefică a regelui Ahab și s-a ascuns într-o peșteră.

„Ilie, de ce te ascunzi?” l-a întrebat Dumnezeu.

„Căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Regi 19:10).