În ceasul său cel mai întunecat, Ieremia a descoperit un adevăr glorios care a adus o nouă speranță și încredere în mintea lui. De fapt, el deja știa acest adevăr, însă nu îi atinsese sufletul până când el nu a ajuns la capătul puterilor sale. El a descoperit că atunci când a atins fundul gropii― Dumnezeu era prezent acolo! „Jos” nu înseamnă a te adânci într-un abis întunecat, însemnă a te adânci în Dumnezeu. Așadar, adevărul este că Dumnezeu nu este de găsit „acolo sus” în vreun colț de cer extaziat și netulburat, ci în umbrele durerii și ale disperării.

Cu toții am dori să umblăm în libertate completă față de lucrurile care odată ne chinuiau. Acestea pot fi anumite păcate sau bagaje emoționale de vreun anume fel. Chiar și o profundă trădare sau un șir de dezamăgiri pot ridica un zid și te pot aduce într-un loc de captivitate care te paralizează în umblarea ta cu Dumnezeu.

Cum poți să rupi lanțurile are te țin captiv și să rămâi liber de orice robie? Există o cale pentru a găsi o puternică și glorioasă victorie neîntreruptă în Isus Hristos?

De multe ori când poporul lui Dumnezeu ar părea că este în cea mai grea poziție imaginabilă, El face imposibilul! În acele clipe, noi trebuie să facem alegerea conștientă să Îl credem și ce iese din gura noastră trebuie să fie ceea ce Dumnezeu a vorbit ― nu putem tăcea. Cred că acum trăim astfel de momente.

În Psalmul 115, psalmistul creionează o imagine sumbră prin cuvintele: „Nu morții laudă pe Domnul, și nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii” (Psalmul 115:17). În evreiește, „nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii” înseamnă acei care nu pot vorbi.

„Nădăjduiesc în Domnul Isus să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună când o să am știri despre voi” (Filipeni 2:19).

Iată-l pe Pavel stând într-o celulă din Roma, negândindu-se la mângâierea lui proprie sau la situația lui dificilă. El era mai preocupat de condiția fizică și spirituală a oamenilor săi și le-a spus următorul lucru: „Mângâierea mea va veni numai când știu că o duceți voi bine ― în duh și în trup. Așadar vă trimit pe Timotei pentru a vă cerceta pentru mine.”

Dacă inima ta este motivată de aprobarea celorlalți și aceasta influențează modul tău de viață, loialitatea ta este împărțită. Tu întotdeauna te vei strădui din răsputeri să placi altuia decât lui Isus.

Câțiva ani după ce apostolul Pavel s-a convertit, a mers la biserica din Ierusalim pentru a încerca să se alăture ucenicilor de acolo. „Dar toți se temeau de el, căci nu puteau crede că este ucenic” (Faptele Apostolilor 9:26).

Neglijarea rugăciunii are consecințe groaznice. Cuvântul spune: „cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare” (Evrei 2:3).

Știu cum este să ai fântâna apelor vii înfundată la izvor, secând fiecare binecuvântare din viața mea. Aceasta mi s-a întâmplat mie în timpul perioadelor de neglijență în aspectul rugăciunii. În timpul acelor perioade, aveam momente de solitudine dar nu aveam ardoare eficientă în rugăciune. Am permis grijilor lumii să mă jefuiască de timpul meu cu Domnul.

Când ucenicii i-au zis lui Isus „Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11:1), au făcut acest lucru pentru că ei doreau cu adevărat să se roage într-un mod în care să Îi placă Lui. Tot așa, mulți creștini astăzi doresc să fie credincioși în rugăciune ― însă nu știu cum. Pentru că nu pot înțelege scopul vital al rugăciunii, ei nu mențin o viață de rugăciune semnificativă.

În trei ani de slujire Isus a vindecat bolnavi, a redat vedere orbilor, a înviat morți, a hrănit în mod miraculos mulțimi de oameni, a predicat vestea bună săracilor, și a spus adevărul poporului despre Tatăl lor ceresc. Această listă minunată de realizări a fost dusă la îndeplinire datorită ascultării Fiului față de voia Tatălui.

La începutul slujirii publice a lui Isus, a avut loc un lucru remarcabil în sinagoga din orașul său, Nazaret. Servind în calitate de cititor desemnat al textului din Vechiul Testament pentru acea zi de Sabat, Domnul citea aceste cuvinte:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați şi să vestesc anul de îndurare al Domnului (Luca 4:18-19).

Necredința îndurerează inima lui Dumnezeu mai mult decât oricare alt păcat. Noi creștinii strigăm sus și tare împotriva păcatelor cărnii însă Dumnezeu este preocupat cu păcatele inimii ― îndoiala față de Cuvântul Său, punerea credincioșiei Lui sub semnul întrebării. Adevăratele probleme care țin de viață și moarte au mai mult legătură cu ceea ce gândește o persoană decât ce face acea persoană.