Preaiubiților, nu veți fi niciodată vrednici de binecuvântările lui Dumnezeu! Nimeni nu este - dar El vine la noi numai în mila și harul Său pentru a ne binecuvânta cu binecuvântări spirituale dincolo de înțelegerea noastră.
Mulți creștini se roagă dintr-un sentiment de obligație; alții se roagă doar atunci când sunt loviţi de o tragedie sau experimentează vreo criză. Dar trebuie să înțelegem adevărul fundamental că, rugăciunea nu este doar pentru propria bunăstare sau ușurare, ci pentru bucuria Domnului.
Inima adevăratului mesaj al harului nu este o evanghelie permisivă, ci una care învață sfințenia!
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.”(Tit 2: 11-13)
"Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." (2 Corinteni 5:21)
Cred că justificarea prin credință este adevărul fundamental al creștinismului. Nu puteți cunoaște adevărata odihnă și pace până când nu sunteți convinşi de faptul că voi nu puteți fi niciodată îndreptățiți în ochii lui Dumnezeu prin faptele voastre.
Când Iosua a fost însărcinat ca lider al națiunii israeliene, Dumnezeu i-a adresat multe încurajări. „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1: 9)
Uneori Dumnezeu ne dă un cuvânt de îndrumare - o direcție spre care trebuie să ne îndreptăm. O asemenea călăuzire este luată în seamă doar de o ureche care vrea să audă sau de o inimă care vrea să se deschidă.
David a fost un om de o mare credință care s-a transformat într-un împărat evlavios, înțelept și iubit. „David ieşea şi intra în fruntea poporului; izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el.” (1 Samuel 18:14) El a fost un om al rugăciunii, lăudând pe Domnul așa cum puțini oameni au făcut-o vreodată, și binecuvânta inima lui Dumnezeu prin cântecele sale. Nimeni nu ar fi putut fi mai intim cu Domnul decât David.
Avraam este cunoscut bisericii ca un om al credinței. Într-adevăr, Biblia ni-l dă ca pe un exemplu de credință: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3: 6)
Îl cunoaștem pe Daniel ca pe un tânăr talentat, care i-a slujit cu loialitate lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și i-a interpretat visele. Dar cele mai mari realizări ale lui au venit ca urmare a faptului că el era un om neprihănit al rugăciunii.
Daniel a trăit o viață atât de devotată și sfântă, încât nu v-ați fi așteptat să-l găsiți pocăindu-se înaintea Domnului. Dar inima lui era foarte sensibilă la păcat și se identifica cu păcatele oribile ale poporului Israel. Observă folosirea pronumelui plural „noi” pe care noi îl găsim în rugăciunea sa.
Cred că pocăința se adresează atât celor credincioși cât și păcătoșilor; creștinii care menţin o atitudine de pocănţă atrag asupra lor atenția specială a lui Dumnezeu. Dacă mergem înaintea Domnului cu o inimă plină de pocăinţă, vom fi copleşiți de binecuvântări incredibile.
O caracteristică remarcabilă a unei inimi care se pocăieşte este dorința de a accepta vina pentru greșelile sale, spunând: „Doamne, eu sunt cel care a păcătuit.”