Capitolul 31 din Isaia prezintă o imagine perfectă a inutilității încercării de a lupta cu inamicul în capacitatea noastră umană. Cred că acest capitol reflectă ineficiența încercărilor noastre de astăzi de a învinge poftele, obiceiurile proaste și păcatele care ne copleşesc bazându-ne pe ideile și ajutoarele omeneşti.

Psalmistul scrie aici despre un secret glorios care îl face să se bucure de o viață plină de fericire: „Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne!”(Psalm 89:15). Sensul evreiesc al acestui verset sugerează: „Cei care au o revelație a sunetului vesel al trâmbiţei se vor trezi în fiecare zi cu pace, tărie și fericire. Viața lor va fi plină de bucuria soarelui de dimineață.”

Isus le-a spus creștinilor bisericii din Efes - o biserică fondată pe învățătura evlavioasă a apostolului Pavel - că au „pierdut dragostea dintâi.” (vezi Apocalipsa 2: 4)

Când Isus folosește cuvintele „dragostea dintâi” aici, El nu vorbește despre dragostea imatură pe care o trăim atunci când suntem mântuiți pentru prima dată. Mai degrabă, El vorbește despre iubirea exclusivă. El spune: „Am ocupat odată locul întâi în inima ta, dar acum ai permis altora să-mi ia locul.”

„Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble.” (Fapte 3: 1-2, 6-8)

Cum reacţionăm faţă de oamenii respinşi de către societatea noastră? Ce face cultura noastră cu săracii, dependenții, alcoolicii, membri bandelor, homosexualii, bolnavii de SIDA, păcătoșii? Mai mult de atât, ce face trupul lui Hristos cu privire la ei? Îi vedem ca pe nişte oameni care au nevoie de ajutor, ca pe nişte oameni pierduţi  care caută o cale de ieșire din disperarea și robia lor? Sau ne prefacem că nu există? Sunt ei undeva departe de privirile noastre, într-atât încât să nu trebuiască să ne ocupăm de ei?

Asaf, psalmistul care a scris Psalmul 73, a fost un prieten foarte apropiat al regelui David. Un om cu inima curată, care a crezut în bunătatea lui Dumnezeu, și-a început discursul în acest psalm spunând: „Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.” (73: 1) Cu alte cuvinte, „Dumnezeu a fost bun faţă de mine, dându-mi o inimă curată.” Totuși, în versetul următor, acest om scump mărturisește: „Totuşi, era să mi se îndoaie piciorulşi era să-mi alunece paşii!” De ce Asaf declară acest lucru?

Unii creștini sunt în mod constant înfrânți de frică. Unii sunt întotdeauna deznădăjduiți, în timp ce alții se pocăiesc dar cu vinovăţie, temându-se că nu vor avea niciodată o victorie asupra păcatului. Se tem să-și piardă slujba, sănătatea, familia. Ei nu au deloc pace, bucurie sau odihnă. Atunci am auzit că Isus a întrebat: „Am fost cu voi atât de mult timp și încă nu vedeți? Încă nu-L cunoaşteţi pe Dumnezeu ca pe Tatăl vostru?”

Cei mai mulți creștini de astăzi ar dori să creadă că, asemenea lui Isus, ei sunt „mișcați de compasiune.” În timpul Său pe pământ, Isus a fost întruchiparea compasiunii lui Dumnezeu. Scriptura spune frecvent că Hristos era „mișcat de compasiune” de suferința oamenilor. Și dacă acest lucru se întâmpla încă din primul secol, ce mare durere trebuie să existe acum în inima Domnului nostru.

În Vechiul Testament, copiii lui Dumnezeu au experimentat doar o sclipire a lui Dumnezeu ca şi Tatăl lor. David a spus: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” (Psalmul 103:13). Isaia L-a numit pe Dumnezeu „Părintele veşniciilor” (Isaia 9: 6) și Ieremia a scris despre El: „Mă vei chema: „Tată!”  (Ieremia 3:19)

„De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus.