Isus a spus: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi!” (Ioan 14:18). Hristos îi adunase pe aleșii Săi pentru un ultim moment de comuniune, chiar înainte de a merge la cruce. Cât de mâhniți și de îndurerați erau acești oameni. Singura lor sursă de mângâiere de pe pământ le era acum luată.

Isus le-a fost călăuză, învățător, bucurie, pace și speranță, iar acum îi părăsea fizic. Ei își construiseră întreaga lor lume în jurul Lui și El urma să nu mai fie cu ei.

Există zece mii sau mult mai multe motive pentru care oamenii să Îl iubească pe Isus și niciun motiv pentru a-L urî. Cele patru Evanghelii Îl prezintă drept blând, răbdător, îndurând suferința, plin de sensibilitate, iertător și Cel care nu dorește ca vreo persoană să piară. Este numit păstor, învățător, frate, lumină în întuneric, medic, avocat, reconciliator. Isus nu a dat niciun motiv ca să fie urât de cineva.

Pavel se referă adesea la sine ca fiind „prizonierul lui Hristos Isus” (Efeseni 3:1). Pavel a mai scris: „Să nu-ți fie rușine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui! Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu!” (2 Timotei 1:8). Chiar și până la bătrânețe, Pavel s-a bucurat că a fost înțeles de Domnul și că a avut sub captivitatea Lui voința sa (vezi Filimon 9).

Profetul Isaia spune că oamenii evlavioși visează la lucruri mărețe, nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru cei nevoiași. Vorbește despre oameni evlavioși care îi susțin pe cei pierduți și slujesc celor respinși.

„Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului?

„El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei, care erau mai tari decât mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg și m-a scăpat, pentru că mă iubește.” (Psalm 18: 16-19)

Este întotdeauna bine să facem un pas de credință când ne punem încrederea în Hristos. Astfel de credință este de lăudat. Cu toate acestea, Biblia ne arată că există un mare pericol dacă nu adăugăm împreună cu primul pas, o credință tot mai mare.

„Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.” (Ioan 10:10)

Cei mai mulți creștini știu ce spune Biblia despre marea dragoste a lui Dumnezeu față de copiii Săi, însă mulți n-au învățat niciodată cum să-și însușească această dragoste, chiar și după ani umblare în credincioșie cu Isus. Există slujitori dedicați lui Dumnezeu care niciodată nu s-au bucurat de glorioasa experiență și beneficiile cunoașterii dragostei Tatălui – și nimic nu întristează mai mult inima Tatălui.

Nimeni nu poate număra toate îndurările bunătății lui Hristos împreună cu varietatea binecuvântărilor sângelui vărsat.

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios se drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.“ (1 Ioan 1: 7, 9)

Copiii lui Israel gemeau sub povara sclaviei, iar strigătele după ajutor s-au ridicat la Tatăl lor din ceruri. Răspunsul lui Dumnezeu către ei ar trebui să zidească credința noastră și să ne crească încrederea în El: „Dumnezeu a auzit gemetele lor și Și-a adus aminte.” (Exod 2:24). Secvența „Și-a adus aminte“ în acest context înseamnă că Dumnezeu a fost pe cale de a aduce realitatea promisiunilor Sale în fața vieților lor și ca dorințele Sale față de ei să se manifeste. „Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel și a luat cunoștință de ei.” (2:25).

Dintre cei 150 de psalmi, Psalmul 34 este preferatul meu. Este vorba despre credincioșia Domnului nostru de a-i elibera pe copiii Săi din mari încercări și crize. David declară: „Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele ... Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie ... Când strigă cei fără prihană, Domnul aude și-i scapă din toate necazurile lor ... De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” (Psalmul 34: 4, 7, 17, 19)