În Iosua 7, observăm întreaga națiune a lui Israel plângând în rugăciune. Cetatea Ai tocmai ce-i învinsese, punându-i pe fugă. Drept urmare, Iosua a convocat o adunare de rugăciune toată ziua, iar poporul s-a strâns în fața scaunului de îndurare al lui Dumnezeu pentru a-L căuta.

„Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.” (Psalmul 37:28).

Profetul Ezechiel dă mărturie: „El m-a trecut prin apă” (Ezechiel 47:3). Într-o viziune, Dumnezeu l-a luat pe profet într-o călătorie uimitoare prin apă. Purtând o prăjină de măsurat, Domnul a măsurat o mie de coți, aproape o treime de kilometru. Domnul și Ezechiel au început apoi să meargă prin apă, care curgea până aproape de glezne.

Domnul a continuat să-l îndemne pe profet înainte, mai adânc și mai departe în râu. După încă o mie de coți, apa a ajuns până la genunchi și încă creștea. Vedeți ce se întâmplă aici? Ezechiel mergea spre viitor, chiar în vremea noastră.

Multe predici despre Cincizecime se focalizează pe semnele și minunile pe care le-au făcut apostolii, sau pe cei trei mii de oameni care au fost salvați într-o singură zi, sau pe limbile de foc care au apărut. Nu auzim despre niciun alt eveniment care să devină cea mai mare minune din câte au fost. Acest eveniment a trimis mulțimile înapoi la neamurile lor cu o părere vie, inconfundabilă despre cine este Isus.

Când vine vorba de umblarea noastră cu Hristos, Biblia ne arată că este o diferență crucială între o scânteie și o flacără, diferență ce o putem observa când examinăm viețile lui Saul și David. Saul a avut experiențe uimitoare cu Dumnezeu, momente care au aprins în el o râvnă mare și l-au îndemnat să treacă la acțiune. „Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s-a mâniat foarte tare.

„Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc; umblă şi nu ostenesc.” (Isaia 40:31)

Acesta este unul dintre cele mai impresionante versete din Biblie, dar noi îl citim greșit. Ne fixăm pe „ei zboară ca vulturii” și sărim peste părțile legate de umblare și alergare. A zbura precum vulturii nu este scopul nostru. De fapt, în cele mai multe zile poate că nici nu simțim să zburăm, dar putem să mergem pas cu pas cu Mântuitorul nostru.

„Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!” (Isaia 35:10) În acest pasaj, Isaia ne spune că în mijlocul vremurilor întunecate ce vor veni, unii din aleșii lui Dumnezeu se vor trezi și Îl vor apuca pe Duhul lui Hristos. Când fac acest lucru, Duhul Sfânt vor stârni în ei un Duh de fericire și bucurie care să-i locuiască atât de adânc încât nicio situație, circumstanță sau persoană nu va putea să le fure bucuria.

Dumnezeu dorește ca fiecare credincios să fie implicat în a sluji cu normă întreagă, dar ce este de fapt o slujire cu normă întreagă? Nu înseamnă doar să păstorești o biserică, să călătorești ca evanghelist sau să te duci în țări străine ca misionar. Scriptura spune că suntem chemați să fim preoți înaintea Domnului. În ochii Domnului, slujirea cu normă întreagă este aceea de a-L sluji pe El.

„Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?” (Amos 3:8)

Dintre toți profeții Vechiului Testament, Amos vorbește cel mai clar despre vremurile noastre. Profeția pe care o rostește are ca țintă directă generația noastră, întrucât este atât de reală de parcă ar fi o știre publicată pe prima pagină a ziarului de azi. Într-adevăr, mesajul lui Amos este o profeție dublă, se referă atât la poporul lui Dumnezeu din timpul său, dar și la biserica de azi, din vremea noastră.

Domnul nostru are întotdeauna un remediu pentru o lume în haos, un remediu pe care l-a folosit timp de generații pentru a-Și trezi biserica și este pur și simplu acesta: Dumnezeu ridică bărbați și femei alese!