„Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15:16)

Sunt convins de Scripturi că există un singur scop esențial pentru toți credincioșii. Chemările noastre specifice sunt unite în acest singur scop și fiecare dar izvorăște din acesta. Dacă ne ratăm scopul, toate dorințele și căutările noastre vor fi în zadar. Acest scop este pur și simplu acesta: suntem cu toții chemați și aleși ca să aducem roade.

„Când [Isus] a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui!” (Matei 9:36-38)

Toată lumea știe despre conceptul biblic al țării promise: locul de destinație al poporului care caută libertatea, eliberarea de sub robie și bucuria unei vieți binecuvântate. Adevărata Țară promisă a fost un dar pe care Dumnezeu l-a oferit poporului străvechi Israel – era la propriu un loc numit Canaan, o țară fertilă plină de fructe uriașe și râuri curgătoare. Era ceva de vis pentru israeliți, pentru poporul care a fost înfrânt și exilat timp de generații.

Într-o zi de vară, stăteam în biroul meu de acasă, cu jaluzelele deschise, iar soarele de dimineață strălucea printre jaluzele. Stăteam de vorbă cu cineva la telefon și mi-aduc aminte că o rază de soare în linie dreaptă, o rază de lumină incredibil de strălucitoare, era orientată pe genunchiul meu. Când cel care m-a sunat a spus ceva amuzant, am râs și mi-am bătut genunchiul cu palma. De îndată ce mi-am lovit pantalonii, un nor plin cu ceva – probabil praf, s-a ridicat umplând aerul.

Asaf, un levit din rândul preoților lui Israel, a fost un cântăreț care a servit drept dirijorul corului lui David. El era un psalmist care a scris învățături neprihănite pentru poporul lui Dumnezeu, însă tot el a scris Psalmul 77 după ce a căzut într-o depresie adâncă: „sufletul meu nu vrea nicio mângâiere” (77:2).

Isus a spus despre Ioan: „Vă spun că dintre cei născuți din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul.” (Luca 7:28). Hristos l-a respectat pe acest om evlavios. El a fost cel care avea să traseze o cale dreaptă înaintea lui Mesia, în pregătirea venirii Sale: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40:3)

„Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.” (Efeseni 2:7)

Ni se spune că Hristos Însuși ne-a adus într-o poziție cerească cu El. Dacă este așa, atunci mulți creștini ar trebui să trăiască sub promisiunile pe care Dumnezeu le-a oferit. Gândiți-vă la aceasta: dacă trăim de fapt în Hristos, așezat cu El în camera tronului cerului, cum ar mai putea fi robit vreun credincios în trupul Său? Am primit o poziție în El cu un motiv. Dar mulți din Trupul lui Hristos nu revendicat-o sau nu și-au însușit-o.

Pe măsură ce am crescut nu am mai apreciat așa de mult mantaua pe care tatăl meu, David Wilkerson, a purtat-o ​​în rolul său de „paznic”. El a petrecut ore întregi luptându‑se cu Dumnezeu pentru predicile dificile pe care le-a dat cu privire la subiectul judecății. Ca tânăr, nu am reușit să înțeleg scopul mesajelor profetice. Biblia mea era plină de pasaje subliniate despre har, pace și despre unitatea creștinilor, nu despre judecată, mânie și haos în societate.

„Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmul 16: 7-8). Pe scurt, David declară: „Dumnezeu este întotdeauna cu mine și sunt hotărât să-L păstrez în gândurile mele. El mă călăuzește cu credincioșie zi și noapte. Niciodată nu mă simt confuz.”