„Apostolii au spus Domnului: „Mărește-ne credința!” (Luca 17:5). Oamenii care făceau parte din cercul apropiat al lui Hristos cereau ceva important Stăpânului lor. Dorind o mai bună înțelegere a sensului și a lucrării credinței, ei spuneau, în esență: „Doamne, ce fel de credință dorești de la noi?
„De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” (Luca 22:29-30) Ucenicii lui Isus ar fi trebuit să fost entuziasmați la auzul acestui lucru. Viitorul lor a fost total asigurat și Domnul Însuși le-a spus că au fost aleși în cer pentru a guverna și a domni cu El, toată veșnicia.
Când ați ajuns să-L cunoașteți pe Isus, inima voastră a fost probabil plină de scopuri precise și clare. Ați experimentat dragostea vindecătoare a lui Dumnezeu și, ca mulți creștini noi convertiți, ați dorit să o împărtășiți cu alții, evanghelizând și slujind. Pe măsură ce ați înaintat în această viață nouă, ați început să vă discerneți mai bine rolul în Împărăția lui Dumnezeu și să vedeți care sunt darurile voastre pentru a-L sluji.
Până la vârsta de optzeci de ani, profetul evlavios Daniel i-a prins pe cei doi împărați babilonieni: Nebucadnețar și fiul său Belșațar, după care a slujit în timpul domniei împăratului Darius. Daniel a fost dintotdeauna un om al rugăciunii și nu se gândea deloc să schimbe acest lucru odată cu vârsta sa înaintată.
Când Isus era mai mic, câțiva oameni L-au văzut în templu; alții L-au întâlnit în atelierul de tâmplărie, unde El muncea din greu, dar cine ar fi putut crede că Isus era Dumnezeu întrupat în timp ce El repara scaunele rupte? Doar era fiul lui Iosif, un tânăr plăcut care știa multe despre Dumnezeu.
Harul a fost definit de cele mai multe ori ca fiind pur și simplu favoarea și binecuvântarea nemeritată a lui Dumnezeu. Totuși, cred că harul este mult mai mult decât atât. Este tot ceea ce este Hristos pentru noi în timpuri de suferință: putere, tărie, bunătate, milă și dragoste, ca să ne ajute să trecem cu bine prin necazuri și încercări.
„După planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.” (Efeseni 3:11-12) Copiii lui Dumnezeu au dreptul și libertatea să intre oricând în prezența Domnului – acesta este unul dintre cele mai mărețe privilegii acordate vreodată omenirii.
Scriptura atestă faptul că în toată lumea există o foame după harul autentic al lui Hristos. Luca scrie că, atunci când Isus a rostit Predica de pe Munte, mii de oameni „veniseră...să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor” (Luca 6:17). Această mulțime a venit pentru că auzise despre un bărbat plin de har care putea să-i vindece.
„În liniște şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30:15)
Duhul Sfânt ne dă putere atunci când încredințăm toate nevoile noastre în mâinile lui Dumnezeu și ne încredem în tăria Sa. Vedem un exemplu al acestui fel de încredere într-o femeie moabită pe nume Rut. După ce soțul ei a murit, Rut a călătorit înapoi în țara lui Iuda cu soacra ei, Naomi, care era destul de înaintată în vârstă și de asemenea și văduvă. Cele două femei au trăit împreună în circumstanțe umile și Naomi a devenit preocupată de bunăstarea lui Rut.
Pe tot parcursul Scripturii, Dumnezeu Își trimite harul prin revelații pe care le avem în timpul încercărilor noastre, revelații pe care nu le-am fi putut înțelege niciodată în vremurile noastre bune. Bunătatea lui Dumnezeu se arată poporului Său în vremuri de necaz, calamitate, izolare și greutăți. De exemplu, ucenicul Ioan care a stat rezemat „pe pieptul lui Isus” timp de trei ani. Acesta a fost un timp de odihnă deplină, pace și bucurie. Cu toate acestea, în tot acel timp, Ioan a primit foarte puțină revelație. Îl cunoștea pe Isus doar ca Fiu al Omului.