Dumnezeu este pe cale să facă ceva nou și glorios. Acest lucru nou trece dincolo de înviorare, dincolo de o trezire. Este o lucrare a lui Dumnezeu pe care El singur o inițiază atunci când nu mai poate îndura necinstirea Numelui Său sfânt. El spune: „Am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt.” (Ezechiel 20:14)

Iată secretul lui Dumnezeu pentru a avea putere spirituală: „Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi puterea voastră.” (Isaia 30:15)

Cuvântul pentru liniște în ebraică înseamnă „odihnă”. Odihna înseamnă a fi calm, relaxat, eliberat de orice anxietate, a fi liniștit, a sta întins pe ceva.

Când inima ți-e plină de durere, du-te în odăița ta secretă, plângi și varsă-ți tot amarul! Isus a plâns. Petru a plâns cu amar, a purtat cu el durerea că s-a lepădat de chiar Fiul lui Dumnezeu. Acele lacrimi amare au produs în el în mod miraculos o inimă tandră și el s-a întors să zguduie împărăția lui Satan.

Isus nu Își întoarce niciodată privirile de la o inimă care plânge. El a spus: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” (Ps. 51:17). Nu, Isus strânge fiecare lacrimă în vasul Său din veșnicie.

Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi: „El le-a zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura (vouă care auziți, vi se va da și mai mult). Căci celui ce are i se va da mai mult; dar de la cel ce n-are se va lua și ce are.” (Marcu 4: 24-25)

Isus știa că aceste cuvinte ar fi putut părea ciudate pentru urechile firești, așa că a pregătit mesajul Său spunând: „Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” (Marcu 4:23). Isus ne spunea: „Dacă inima ta este deschisă Duhului lui Dumnezeu, vei înțelege.”

Unii dintre voi proveniți din familii destrămate și poate că aveți această întrebare: „Mai este speranță pentru mine?” Am întâlnit pe cineva, nu cu mult timp în urmă, părinții lor divorțaseră și bunicii lor la fel. Aceștia se întrebau: „Va putea rezista oare căsnicia mea?”

Vreau să îți spun astăzi că indiferent din ce fel de familie provii, indiferent de trecutul pe care l-ai avut, poți fi precursorul unei noi generații de oameni care să se ridice și să-I slujească lui Dumnezeu.

Citeam Reflecții despre Psalmi de C.S. Lewis, și am găsit scris: „Nu are rost să vorbim despre iertare ca și cum ar fi ușoară. Știm cu toții vechea glumă: „Tu ai renunțat la fumat fumat o dată, eu am renunțat de zeci de ori.” În același mod aș putea spune despre o anumită persoană: „L-am iertat oare pentru ceea ce a făcut în ziua aceea? De fapt, lam iertat de mai multe ori decât pot socoti.” Căci noi înțelegem că lucrarea iertării trebuie să fie făcută din nou și din nou.

Într-un fel sau altul, toți suferim. Fiecare persoană de pe pământ își poartă propria povară a durerii. Când sunteți profund răniți, nicio persoană de pe pământ nu poate ar putea opri temerile interioare și cele mai profunde agonii. Nici cei mai buni prieteni nu pot înțelege bătălia prin care treceți sau rănile care ți-au fost provocate.

Iată cu ce se lupta psalmistul în Psalmul 6:6-7 – „Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc așternutul și-mi scald patul în lacrimi. Mi s-a supt fața de întristare și a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.”

Am auzit deseori harul definit drept favoarea nemeritată și binecuvântarea lui Dumnezeu, și cred că harul este mult mai mult decât acesta. După părerea mea, harul este tot ceea ce Hristos este pentru noi în vremurile noastre de suferință – putere, milă și dragoste – pentru a putea trece prin suferințele noastre.

Într-un moment în care Isus era vulnerabil din punct de vedere fizic, diavolul a adus prima sa ispitire: „Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Matei 4: 2-3)

Nu este păcat să îți fie foame. Așadar, care este problema de aici?

Dietrich Bonhoeffer, teologul german, l-a imaginat pe creștin ca pe cineva care încearcă să traverseze o mare de bucăți de gheață plutitoare. Creștinul nu poate sta nicăieri prea mult timp, altfel s-ar scufunda. El nu se poate odihni nicăieri în timp traversează marea, decât în ​​credința sa prin care Dumnezeu îl vede. După ce a făcut un pas, trebuie să fie atent la următorul. Sub el se află prăpastia, iar în fața lui este incertitudinea, însă întotdeauna înaintea Domnului stă ferm și sigur!