Ca popor al lui Dumnezeu, nu putem avansa către plinătatea în Hristos dacă noi nu ne separăm tot mai mult de duhul lumii acesteia. Dacă noi nu vom fi tot mai mult cu o mentalitate cerească și tot mai puțin legați de plăcerile lumești care ne înconjoară, vom fi secătuiți de bucuria mântuirii noastre. Adevărul trist este că mulți creștini nu pot să se bucure de mântuirea lor deoarece ei neglijează ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultarea de Cuvântul Lui este locul de unde pornește bucuria și binecuvântarea!

Când am fondat Biserica Times Square în anul 1987, foarte curând am realizat că noi păstoream într-un Corint modern, una din cele mai carnale zone din lume în vremurile Noului Testament. Prin urmare, a trebuit să predicăm un mesaj de cercetare care să trezească inimile oamenilor. Când ne-am deschis ușile prima oară, la serviciile noastre participau mulți creștini care lucrau în industria de divertisment, pe scenele teatrelor, la televiziune și film. Unii au ales să rămână în carierele care în mod clar îl dezonorau pe Domnul.

Cred că acea bucurie profundă și durabilă lipsește în mare măsură din multe biserici de astăzi. Am auzit creștini spunând, „Ne-am rugat să vină trezirea în biserica noastră.” Totuși trezirea nu se poate întâmpla numai prin rugăciune. Nu poate exista o așa trezire decât dacă poporul înfometează cu perseverență după Cuvântul lui Dumnezeu. Și ei trebuie să-și încredințeze complet viețile pentru a fi sub guvernarea Scripturii. Nu putem obține bucuria cerului până Cuvântul pur nu ne-a cercetat pentru cochetările noastre cu păcatul.

„Bucuria Domnului este tăria noastră” (Neemia 8:10). În vremea când aceste cuvinte erau proclamate, israeliții tocmai se întorceau din robia din Babilon. Sub conducerea lui Ezra și a lui Neemia, poporul construise zidurile dărâmate ale Ierusalimului. Acum și-au propus ca scop să re-inaugureze templul și să restaureze națiunea.

Nu aș predica un mesaj despre „așteptarea puterii lui Dumnezeu” dacă nu ar fi convins că este reală. Soția mea Kelly și cu mine am umblat printr-o asemenea experiență. Am scris și mai înainte despre fiul nostru Elliot care a fost dependent de heroină. La un moment dat chiar a locuit pe stradă. Am încercat să îl ajutăm prin intermediul programelor de reabilitare și contactând persoane care ar putea să ajungă mai bine la inima lui, dar nimic nu îl atingea vreodată.

Vedem în Faptele Apostolilor capitolul 6 că apostolii au trebuit să aleagă, ceea ce mulți au numit primii diaconi. A avut loc o dispută între evreii greci și cei din Iudeea legată de corectitudinea sistemului de distribuție a alimentelor. Apostolii au decis să numească anumiți bărbați să aibă grijă de această însărcinare în așa fel încât distribuirea alimentelor ar beneficia de atenția cuvenită în timp ce apostolii continuau să se focalizeze pe „rugăciune și propovăduirea Cuvântului”(v. 4).

În calitate de creștini cunoaștem că Isus este singura speranță pentru lume.

Pavel vorbește despre această speranță când scrie: „aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie...... străini de legămintele făgăduinţei, FĂRĂ NĂDEJDE şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum..... voi....aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. CĂCI EL ESTE PACEA NOASTRĂ” (Efeseni 2: 12-14, majuscule adăugate).

Zdrobirea înseamnă să renunți la toată speranța de a obține cerul prin orice măsură de bunătate personală. Înseamnă a abandona toată încrederea în eforturile noastre proprii. Înseamnă să ne întoarcem cu toată ființa spre victoria crucii lui Hristos, crezând că El este singura cale. În cele din urmă, înseamnă a ne încrede în El că ne va împuternici prin Duhul Său pentru a trăi conform exigențelor Sale asupra vieții noastre.

Isus a fost înviat din morți ca singura noastră neprihănire — singura noastră modalitate pentru a fi pe placul lui Dumnezeu.

Tatăl a mărturisit despre Isus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 2:17).

Apostolul Pavel ne reamintește mereu și mereu acest adevăr peste tot în epistolele sale, învățând că doar Hristos este neprihănirea noastră în ochii lui Dumnezeu.

În ascultare de Dumnezeu, Avraam a luat pe Isaac, fiul său, în călătorie către munte pentru a-l oferi ca jertfă. Pe drum, Isaac l-a întrebat pe tatăl său: „Unde este mielul pentru jertfă?” Avraam a răspuns cu credință: „Fiule, Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot” (vezi Geneza 22:8). Și Dumnezeu așa a făcut, călăuzind pe Avraam să găsească un berbec într-un tufiș.

Credința lui Avraam ne vorbește cu claritate nouă astăzi, întocmai cum a vorbit lui Isaac: „Măcar dacă te-ai uita, ai vedea că Dumnezeu poartă de grijă pentru jertfă.”