„Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală [curată- versiunea KJV, n.tr], dar puterea boilor aduce belșug de roade” (Proverbe 14:4).

Cartea Proverbe ne spune că poți avea un staul curat, dar nici boi nu vor fi în el.

Poți avea o „biserică ordonată ” unde totul este în ordine și este perfect structurată, dar noi vrem și boi în ea. Dacă ai fost vreodată prin preajma boilor știi că ei se balegă pe pământ și pufnesc din nas, sunt mirositori și lovesc cu picioarele — și este murdărie!

„La începutul anului, pe vremea când porneau regii la război, David l-a trimis pe Ioab, împreună cu slujitorii săi şi cu întreaga oştire a lui Israel, la război. Ei i-au nimicit pe amoniţi şi au asediat Raba. David însă rămăsese la Ierusalim” (2 Samuel 11: 1).

Aici a început desființarea odinii divine: David a început să trimită pe alții în luptă în vreme ce el stătea acasă. Era ca și cum el s-ar fi gândit că el a luptat destul; a câștigat destule victorii. Poate el doar voia să se oprească și să miroase trandafirii un timp.

Scriptura vorbește în repetate rânduri despre frica de Dumnezeu: “Teme-te de Domnul și abate-te de la rău”(Proverbe 3:7). “Frica de Domnul este urârea răului” (Proverbe 8:13). Prin bunătate și credincioșie este ispășit păcatul și prin frica de Domnul se îndepărtează omul de la rău.” (Proverbe 16:6).

Când nu există frica de Domnul, oamenii trebuie să inventeze o evanghelie de conveniență.

Lumea a născocit o evanghelie în care nu există Dumnezeu și în consecință nici rai sau iad. Nu există viață după moarte, cu nimic și nimeni în fața căruia să fim răspunzători.

Cu ani în urmă am fost invitat să vorbesc la Universitatea Yale. La venirea mea, am fost avertizat că un grup de manifestanți din auditoriu era gata să mă întrerupă. Pe când urcam pe podium am văzut pe câțiva dintre acei protestatari ținând pancarte.

“De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie” (Evrei 3:7-8).

“Să rămânem tari în mărturisirea noastră [de credință]” (Evrei 4:14).

Unii oameni care s-au depărtat de credință își spun:  “Pot să mă împac cu Domnul oricând aleg eu. Doar că nu sunt gata. Nu sunt supărat pe Dumnezeu; am numai nevoie de timp cu prietenii mei, timp să mă distrez. Știu că Dumnezeu este iubitor și milos, deci când sunt gata, voi veni la El. Voi ști când va sosi clipa aceea”. Aud aceste gânduri mai ales printre tinerii care se îndepărtează.

Teologii folosesc un cuvânt straniu pentru a-l descrie pe Isus, zicând că El este “impecabil.” Să fii “pecabil” înseamnă să eșuezi, să păcătuiești, să fii de vină, să te chinui, să transmiți ideea că ceva din tine poate fi perturbat. Dar chiar în natura Lui umană, natura divină a lui Isus a preluat controlul asupra întregii naturi umane. Nu exista poftă în ochii Lui, nici mândrie nu era în inima Lui. Doar acest lucru în sine este glorios. Chiar și în natura Lui umană El a rămas suveran, una cu Dumnezeu ( vezi Matei 18:18, Coloseni 2:10).

Când vorbesc la vreo cruciadă, deseori caut prin vocabularul meu să găsesc cuvinte pentru a exprima aceea senzație supranaturală, acel moment când Isus a intervenit și a schimbat viața mea. Dar încă mai am până când îl pot descrie cu acuratețe. Cea mai bună cale pe are am     găsit-o este printr-o analogie simplă.

Odată am auzit pe un misionar vorbind despre mari treziri ce au loc pretutindeni în lume. Era clar că în fiecare caz, „duhul de rugăciune” este legat de ultimul seceriș. În Vietnam, Siberia, zona Amazonului, Africa oamenii lui Dumnezeu se roagă cu foc și fervoare — plângând și strigând la Dumnezeu, căutând fața Lui, ocupându-se de păcat și întorcându-se la neprihănire.

„Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău .... Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile .... Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.” (Daniel 9: 17-18).

Cuvântul „cerere” nu este folosit în Biblie niciodată decât pentru a arăta un strigăt sau o rugăciune care este vocalizată; cu alte cuvinte, aceasta nu este privată sau o meditație în gând. Cererea în mod definitiv are legătură cu vocea!