„Vreau ca nimic din viața mea să împiedice lucrarea ce Dumnezeu vrea să facă în mine.”

Dumnezeu totdeauna Își aduce poporul în acest punct deoarece înainte ca El să poată să ducă la îndeplinire ce are El cel mai bun în noi, El trebuie să facă ceva profund înlăuntrul nostru. El vrea să ne dea victoria Lui, dar El de asemenea vrea de la noi dedicare completă.

„Cum pot eu găsi voia lui Dumnezeu? Cum pot fi sigur că umblu în voia Lui pentru viața mea?”

Te-ai trezit punându-ți aceste întrebări? Găsești tema voii lui Dumnezeu confuză, sau trăiești cu o constantă teamă că ratezi voia Lui pentru viața ta?

Să privim la declarația pe care Isus Însuși a făcut-o cu privire la voia lui Dumnezeu: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17). Cu alte cuvinte, aceasta se aplică oricui dorește să facă voia lui Dumnezeu.

Atunci când tu ești închis în cămăruța ta, singur cu Dumnezeu în rugăciune, Duhul Sfânt totdeauna te va îndrepta spre Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Hristos este Cuvântul viu și El îți va zidi credința.

Nouă ni se dă porunca aceasta:

Cei mai mulți creștini nu îl ascultă pe Dumnezeu. Ei se duc la El să vorbească! Totuși Scriptura ne descoperă că orice persoană care a fost vreodată folosită de Dumnezeu a învățat să rămână în prezența Sa până ce a auzit vocea Lui.

Scriptura ne face foarte clar că Domnul vrea să vorbească fiecăruia dintre noi.

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ‘Iată drumul, mergeţi pe el!’ când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.”(Isaia 30:21).

„A se ruga până la realizare” un termen alcătuit de penticostalii timpurii, pentru unii însemna că stăteai pe genunchi până primeai încredințarea în duhul tău că ai primit un răspuns de la Dumnezeu. Pentru alții însemna că veneai continuu cu gândul în rugăciune către Domnul până când aveai răspunsul în mână. (Aceasta se mai numea și „stăruință în rugăciune”.)

Domnul m-a călăuzit să citesc capitolul doi din Neemia și am văzut ceva ce nu mai văzusem niciodată. Acest capitol conține o istorisire plină de încurajare pentru toți cei care vin la Domnul cu o inimă îngreunată.

Neemia era paharnicul regelui Artaxerxes al Persiei. Aceasta însemna că el gusta vinurile înainte ca acestea să fie aduse la masa regelui pentru a fi siguri că nu erau otrăvite. Cu timpul, Neemia a devenit un slujitor de încredere al regelui.

Elisei a moștenit de la Ilie rolul de profet din ținutul acela. În 2 Regi capitolul patru vedem unde a întâmpinat unul din primele mari teste ale lui. Fiul unui cuplu sunamit a murit și în disperare, soția a strigat la Elisei, „M-am rugat și am postit, dar nu am primit nimic de la Domnul. Nu înțeleg ce face Dumnezeu și aceasta este mai mult decât pot duce. Nu mai am putere să merg mai departe.”

„Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.” Cred cu tărie că păcatul necredinței este printre cele mai devastatoare păcate din Creștinătatea modernă. Din punct de vedere spiritual necredința ne taie gâtul și ne orbește, ne adâncește în somn și ne orbește puțin câte puțin, nemilos, an după an, până ce acceptăm inacceptabilul.

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod”(Ieremia 17:7-8).

Vedem în versetul opt că acel ce se încrede în Dumnezeu în vremuri dificile este „sădit.” Este înrădăcinat adânc, stabil și roditor, întotdeauna verde cu viață proaspătă. Când lucrurile din viața lui devin sterpe și tulburi, nu îi va fi teamă.

„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23).

Un adevăr uimitor în legătură cu suferințele lui Hristos este că El nu S-a apărat nici măcar o dată împotriva celor ce se purtau urât cu El. El nu a pedepsit pe nimeni și niciodată nu a ripostat în nici un fel.