„Da, din nou și din nou, ei ... au limitat pe Sfântul lui Israel” (Psalmul 78:41, NKJV). Cuvântul „limitat ” aici provine din două cuvinte rădăcină care înseamnă „mâhnirea lui Dumnezeu prin lăsarea unei amprente”. Pe scurt, limitarea lui Dumnezeu înseamnă trasarea unei linii sau a unui cerc și afirmarea: „Dumnezeu este până aici, El nu merge mai departe!”
Biserica lui Hristos nu a fost niciodată pe deplin aprobată sau acceptată de lume și niciodată nu va fi. Dacă trăiești pentru Isus, nu va trebui să te separi de compania laică, fiindcă ei o vor face pentru tine. Tot ce trebuie să faci este să trăiești pentru El. Dintr-o dată, te vei găsi reproșat, respins, numit rău: „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!” (Luca 6:22)
David Platt a scris o carte numită Radical: Taking Back Your Faith From the American Dream. (trad. „A fi radical: Luându-ți înapoi credința de la visul american”). Este o carte uimitoare despre a-ți oferi viața din toată inima lui Isus.
„Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.” (1 Petru 5: 8-9)
Slăbiciunea va atrage simpatie pe pământ, dar nu va face nimic cu Satana. El nu are nicio simpatie și nici milă. Dacă mergi plângându-te: „Oh, eu sunt atât de slab, nu am citit Biblia de zile întregi și nu petrec niciodată timp împreună cu Dumnezeu!”, ai putea tot așa să te afli fluierând după Satana ca să vină să te ia.
Apostolul Pavel declară: „Ce zice ea [Scriptura] deci? "Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta." Și cuvântul acesta este Cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.” (Romani 10: 8-11)
Cândva, o femeie pe nume Celeste Horvath era cea mai cunoscută doamnă din New York, ea conducea o rețea de prostituție care deservea unii dintre cei mai renumiți bărbați ai națiunii. Celeste crescuse într-o casă penticostală, iar bunica ei, care era o femeie a rugăciunii, profețise despre ea: „Vei vesti Evanghelia!”
Biblia arată clar că există o teamă de Domnul pe care fiecare credincios trebuie să o cultive. Adevărata teamă de Dumnezeu implică reverența și respectul, dar merge mult mai departe de atât.
David ne spune: „Un răspuns profetic este în inima mea cu privire la cel nelegiuit: nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.” (Psalmul 36:1, NKJV). David spune: „Când văd pe cineva care se complace în nelegiuire, inima mea îmi spune că o astfel de persoană nu se teme de Dumnezeu. El nu recunoaște adevărul cu privire la păcat sau cu privire la chemarea lui Dumnezeu la sfințenie.”
Isus ne spune: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5:14). Afirmația Sa de aici se referă la mai mult decât doar la a sluji. Se extinde dincolo de a învăța, de a predica sau a dărui tractate. Hristos ne spune foarte clar: „Voi sunteți lumina!” El spune: „Nu ești doar o reflecție! Nu ești doar un instrument. Ești o lumină, iar intensitatea luminii tale depinde de intensitatea umblării Tale cu Mine.”
Nu vei fi niciodată împlinit sau pasionat pentru Isus dacă trăiești cu o inimă împărțită: „Vreau să aud lucruri din alte părți. Părerea lumii, a firii, firea pământească, eul meu și apoi și puțin din ce spune Dumnezeu.”
În cartea 1 Samuel, vedem în dreptul preotului Eli această înclinație de a trăi o viață împărțită, atât de mult amestec era în inima lui că începuse să nu mai vadă bine (vezi 1 Samuel 2:22-36). El nu mai putea vedea ce face Dumnezeu.
„Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui: plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui; aruncarea cu pietre își are vremea ei, și strângerea pietrelor își are vremea ei; îmbrățișarea își are vremea ei, și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei; războiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei.” (Eclesiastul 3: 1-8)