Dumnezeu folosește oameni pentru a înviora pe alți oameni. El iubește atât de mult acest fel de slujire, încât l-a mișcat pe profetul Maleahi ca să vorbească despre aceasta ca despre o lucrare de cea mai mare trebuință în zilele de pe urmă. Maleahi a descris cum, pe vremea lui, cei din poporul lui Dumnezeu s-au zidit reciproc prin faptul ca au vorbit unul cu celălalt în mod edificator: „Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit unii cu alții.” (Maleahi 3:16).
L-am căutat pe Domnul în rugăciune și L-am întrebat: „Care este cel mai important aspect al faptului că ne-ai făcut Templul Tău?” Iată ce răspuns am primit: apropierea de El cu îndrăzneală și încredere.
Pavel spune despre Hristos: „În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.” (Efeseni 3:12)
L-am căutat pe Domnul în rugăciune și L-am întrebat: „Care este cel mai important aspect al faptului că ne-ai făcut Templul Tău?” Iată ce răspuns am primit: apropierea de El cu îndrăzneală și încredere.
Pavel spune despre Hristos: „În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.” (Efeseni 3:12)
Evangheliștii George Whitefield și John Wesley au fost doi dintre cei mai mari predicatori din istorie. Acești oameni au predicat la mii de oameni, la întâlniri în aer liber, pe străzi, în parcuri și închisori, și prin slujirea lor mulți au fost aduși la Hristos. Între cei doi bărbați a apărut însă o neînțelegere din punct de vedere doctrinar cu privire la modul în care o persoană este sfințită. Ambele tabere doctrinare și-au apărat ferm punctele de vedere și și-au spus câteva cuvinte răutăcioase, adepții fiecăruia certându-se în mod necuviincios.
Cei din biserica primară nu numai că s-au confruntat cu tentația de a deveni indiferenți față de perversiunile lumii din jurul lor, ci s-au confruntat și cu posibilitatea de a fi indiferenți față de Dumnezeu. Ei puteau să facă toate lucrurile de formă, să cânte cântări, să expună predici, să-și dea zeciuiala și jertfele, să ia masa împreună, și cu toate acestea, prezența lui Dumnezeu să lipsească în continuare din adunările lor.
Aceasta este chiar una dintre cele mai mari responsabilități pe care le ai față de familia ta. Dumnezeu ne cheamă să creștem individual, fiindcă este imposibil să-ți ajuți copiii să crească dacă tu, ca și părinte, nu crești.
Încă de la început, avem tendința de a favoriza sau de a neglija anumite domenii ale cunoașterii în funcție de trecutul, personalitatea și viețile noastre. Prin urmare, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute să găsim și să menținem o personalitate echilibrată, pentru a-i putea îndruma pe membrii familiei noastre în procesul lor de creștere.
Pavel l-a avertizat pe Timotei că va veni vremea când unii oameni ai lui Dumnezeu „nu vor putea suporta învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor; își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4: 3-4)
În Matei 24, Isus folosește o pildă pentru a ne învăța despre cum să fim gata pentru momentul revenirii Sale:
În vremurile noastre de încercare și ispită, Satan vine la noi aducând minciuni: „Ești înconjurat acum și nu mai există cale de ieșire! Ești un eșec, altfel nu ai trece prin asta. E ceva în neregulă cu tine și Dumnezeu este foarte nemulțumit!”
Cui îi dă Isus pacea? Poate vă gândiți: „Nu sunt vrednic să trăiesc în pacea lui Hristos. Am prea multe lupte în viața mea. Credința mea este atât de slabă.”
Ai face bine să iei în considerare oamenii cărora Isus le-a dăruit întâi pace. Niciunul dintre ei nu era vrednic și niciunul nu avea dreptul la aceasta.
Gândește-te la Petru! Isus era pe cale să-Și dăruiască pacea unui slujitor al Evangheliei, care avea să treacă foarte curând la blesteme. Petru era zelos în dragostea sa pentru Hristos, dar avea de asemenea să-L tăgăduiască.